Băluţă: ”Marţi dimineaţă se va deschide traficul pe o rută care traversează şantierul Planşeului Unirii”

S.B.
Politică / 24 august, 16:59

Băluţă: ”Marţi dimineaţă se va deschide traficul pe o rută care traversează şantierul Planşeului Unirii”

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat că marţi dimineaţă se va deschide traficul pe o rută care traversează şantierul Planşeului Unirii, potrivit news.ro.

În plus, până la începutul anului şcolar, ar urma să fie eliminate toate restricţiile de trafic din această zonă centrală a Capitalei.

"Mai devreme decât estimam iniţial, vă anunţ că mâine dimineaţă (25 august - n.red.) deschidem circulaţia pe drumul care vine dintre Curtea de Apel, în continuarea Splaiului Independenţei, traversează Piaţa Unirii şi face legătura cu Bulevardul Corneliu Coposu. (...) În ultimele zile au fost refăcute trotuarele şi carosabilul. Sunt trasate şi marcajele. Tronsonul va putea fi utilizat în deplină siguranţă. Vom degreva intersecţia din zona Planşeului Unirii şi vom reduce timpul petrecut în trafic de şoferii care tranzitează zona", a declarat Daniel Băluţă, în cadrul unei conferinţe de presă.

Primarul de sector a spus că se lucrează în toate zonele şantierului şi că acesta ar trebui să fie închis în acest an.

"Lucrările începute anul trecut avansează simultan pe toate cele 4 etape ale proiectului. Vechiul Planşeu a fost deja demolat. Toţi piloţii au fost executaţi. Iar peste 75% dintre grinzile de coronament şi radierul noii construcţii au fost finalizate.

Au fost finalizate 15 dintre cele 19 tronsoane ale noului planşeu. 8 au fost şi post-tensionate (etapă în pregătirea lucrării pentru a suporta traficul - n.red.). Vorbim despre 70% din lungimea totală a noii structuri. Constructorul lucrează acum şi în zona a 4-a a şantierului, adică în zona restaurantului Horoscop, unde mai avem încă restricţii de circulaţie. Ne spune că va fi gata până la începutul noului an şcolar, astfel încât în septembrie să putem ridica şi ultimele restricţii de circulaţie. Planul e ca întreaga placă de beton să fie finalizată până la sfârşitul anului. Astfel încât la începutul lui 2027 să refacem parcul, cu alei şi cu spaţii verzi, aşa cum era", a mai spus Băluţă.

Tot primarul Sectorului 4 a declarat şi că - în această etapă - se montează, la solicitarea Apelor Române, două conducte de mare capacitate, care să poată prelua surplusul de apă, pe Dâmboviţa, la nevoie.

Lucrările la planşeu au început pe 10 iunie 2025, fără restricţii de trafic.

Pe 21 iunie, când a început săpătura în zona Hanul lui Manuc, s-a deviat traficul în zona Splaiul Independenţei - Piaţa Naţiunile Unite, spre staţia Unirii 1. Aceste restricţii s-au menţinut până la începutul lunii septembrie 2025.

Între timp, au fost oprite şi demontate fântânile arteziene. Iar traficul a fost deviat din zona fântânilor, pe 6 octombrie 2025.

În mai 2026 s-a redeschis traficul pe ruta Str. Halelor - Splaiul Independenţei.

Şi s-au impus singurele restricţii pe care le vom mai avea până în septembrie: cele din zona restaurantului Horoscop.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6131
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1399
Gram de aur (XAU)Gram de aur672.2462

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb