"Banca Carpatica" a obţinut anul trecut un profit net de 151 miliarde de lei

Ingrid Zamfir
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 februarie 2004

Banca a depus cerere de înscriere la cota BVB

"Banca Comercială Carpatica" a depus cererea de înscriere a băncii la cota Bursei de Valori Bucureşti. Preşedintele "Băncii Carpatica", domnul Nicolae Hoanţă, ne-a declarat că, în prezent, banca se află în faza de elaborare a documentaţiei solicitate de BVB în vederea listării acţiunilor la Bursă.

Banca a atins, la sfîrşitul anului trecut, un volum al activelor de 2850 miliarde lei, fiind cu peste 64% mai mari decît cele înregistrate în decembrie 2002. Fondurile proprii ale băncii erau la aceeaşi dată de 685 miliarde lei, înregistrînd o creştere de 57% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2002, în timp ce profitul preliminat a fost de 151 miliarde lei, adică o creştere de 40% faţă de 31.12.2002.

Domnul Hoanţă ne-a precizat că prima mişcare strategică din acest an o constituie majorarea capitalului social al băncii cu suma de 250 miliarde lei. Majorarea va avea loc prin ofertă publică primară de vînzare de acţiuni, cu respectarea dreptului de preferinţă al acţionarilor, la care se va adăuga suma rezultată din primele de emisiune.

Ca strategie, "Banca Carpatica" se va orienta şi în continuare spre creditarea agenţilor economici, persoane juridice (în special IMM-uri), însă va acorda importanţă şi activităţii de retail. Preşedintele băncii a precizat că creditele acordate populaţiei nu vor depăşi 10% din portofoliul băncii.

Tot în acest an, reţeaua teritorială a băncii va fi extinsă cu 10 unităţi, astfel încît, la finele anului, aceasta să numere 51 de unităţi. De asemenea, vor fi implementate o serie de pro-iecte care să contribuie la o bună cunoaştere a activităţii băncii şi a ofertei de produse şi servicii. Unul dintre acestea este serviciul "Carpatica InfoCenter", des-tinat tuturor categoriilor de public prin care se pot obţine informaţii complete cu privire la activitatea băncii, apelînd un număr gratuit.

Acţiunile "Băncii Carpatica" sînt listate în prezent pe piaţa Rasdaq, ultimul lor preţ de tranzacţionare fiind de maxim 22.000 lei/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro