Banca centrală a Ungariei a coborât dobânda cheie la 10,5%, într-o şedinţă extraordinară

F. A.
Bănci-Asigurări / 8 decembrie 2008

Banca centrală a Ungariei a coborât azi dobânda cheie cu jumătate de punct procentual, la 10,5% - nivel uşor peste cel din România -, în cadrul unei şedinţe extraordinare de politică monetară, potrivit unui comunicat al băncii centrale, citat de Reuters.

Banca centrală a Ungariei nu a precizat care sunt motivele deciziei şi a anunţat că va organiza o conferinţă de presă la 16:00, ora României. Următoarea şedinţă de politică monetară era programată pentru 22 decembrie.

Analiştii au menţionat ca posibile argumente care au împins banca centrală la această decizie stabilizarea cotaţiei forintului, revenirea pieţei obligaţiunilor de stat şi o accelerare a reducerii inflaţiei.

"Privind înainte, ne aşteptăm ca atât timp cât aceşti factori nu se schimbă (forintul stabil, cererea bună de titluri de stat ungureşti şi tendinţa pozitivă a inflaţiei), vor urma scăderi graduale ale dobânzii. Ne aşteptăm la una sau mai multe reduceri ale dobânzii până la sfârşitul acestui an (încă 0,5 puncte procentuale în şedinţa din 22 decembrie) şi încă cel puţin 3 puncte procentuale în 2009", a comentat analistul Zoltan Torok, de la Raiffeisen, pentru Reuters.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb