Banca centrală din China reia injecţiile de lichiditate, pe fondul crizei Evergrande

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 septembrie

Banca centrală din China reia injecţiile de lichiditate, pe fondul crizei Evergrande

Societe Generale: "O încetinire severă şi extinsă a activităţii economice pare destul de probabilă"

Evergrande se apropie de un colaps financiar ce ar putea provoca valuri în economia şi societatea chineză

Autorităţile monetare din China şi-au intensificat injecţiile de cash în sistemul financiar, pe fondul crizei datoriilor grupului Evergrande, al doilea cel mai mare dezvoltator imobiliar din China, un semn că autorităţile chineze încearcă să calmeze investitorii şi pieţele odată cu apropierea finalului de trimestru când lichiditatea se reduce, scrie Bloomberg.

Banca centrală din China a injectat, vineri, 90 de miliarde de yuani (14 miliarde de dolari) prin intermediul unor aranjamente repo pe 7 şi 14 zile, cea mai ridicată sumă din luna februarie a acestui an. Totodată, vineri a fost prima zi din această lună în care entitatea bancară centrală din China a adăugat lichiditate zilnică pe termen scurt în sistemul bancar de peste 10 miliarde de yuani.

Operaţiunile monetare vin în condiţiile în care criza cu care se confruntă China Evergrande Group a început să provoace îngrijorări cu privire la situaţia pieţei imobiliare şi pieţelor de credit din China. La stresul din pieţele de credit se adaugă creşterea cererii de credit într-o perioadă în care băncile sunt mai puţin dispuse să împrumute deoarece pe final de trimestru se pregătesc pentru o serie de controale obligatorii. Lichiditatea tinde, de asemenea, să se reducă în această perioadă a anului, înaintea unei vacanţe de o săptămână ce are loc la începutul lunii octombrie.

"Evitarea unei crize sistemice de lichiditate este în mod absolut prioritatea actuală a băncii centrale din China", arată într-o notă citată de Bloomberg economiştii din China ai Societe Generale.

"Un meltdown al pieţelor în stilul Lehman Brothers nu este principala noastră îngrijorare, dar o încetinire severă şi extinsă a activităţii economice pare destul de probabilă", potrivit acestora.

Îngrijorările cu privire la Evergrande vin într-o perioadă în care economia chineză a început deja să încetinească ca urmare a unor restricţii agresive pentru combaterea pandemiei de Covid-19. Focarele de Covid-19 şi măsurile impuse de autorităţi au afectat deja consumul cu amănuntul şi sectorul de călătorii şi turism, în timp ce măsurile autorităţilor pentru calmarea preţurilor la proprietăţi au început deja să modifice aşteptările privind dinamica economiei. Miercurea trecută, China a raportat o încetinire a vânzărilor cu amănuntul pentru luna august, dar şi o creştere mai lentă a producţiei industriale şi a investiţiilor în bunuri de capital.

"Starea investitorilor este destul de fragilă, în general, nu vorbim numai despre sectorul de real-estate"

Bloomberg mai notează că banca centrală chineză încearcă să găsească un echilibru între nevoia de stimulare a economiei şi nevoia de a garanta că preţurile activelor nu se umflă artificial într-un balon de săpun. Din luna iulie, entitatea bancară centrală din China nu a mai pompat lichiditate pe termen mediu în sistemul financiar.

China Evergrande Group se apropie vertiginos de incapacitate de plată în condiţiile în care al doilea cel mai mare dezvoltator imobiliar din China s-a îndatorat masiv în perioada de boom economic pre-pandemie pentru a continua să impulsioneze dinamica sectorului şi a economiei. Piaţa imobiliară rezidenţială din China, care are o pondere de peste un sfert în economia chineză, a început să încetinească puternic după revenirea adusă de redeschiderea economiei în 2020.

Problemele Evergrande, ale cărei acţiuni înregistrează un declin de 90% faţă de maximele din 2020, au început de asemenea să contagieze pieţele financiare din China şi cotaţiile altor dezvoltatori imobiliari listaţi - acţiunile Country Garden Holdings Co., cel mai mare dezvoltator după vânzări din China, au scăzut vineri cu 7,2%. Pe toată săptămâna acţiunile companiei menţionate au scăzut cu mai mult de 21%. Totodată, la bursa din Shanghai, acţiunile băncilor chineze au înregistrat cel mai sever declin din ultimele şapte săptămâni.

"Starea investitorilor per total este destul de fragilă, nu vorbim numai despre sectorul de real-estate", comentează Elizabeth Kwik, investment manager pe Asia la Aberdeen Standard Investments.

Cu privire la Evergrande, trebuie menţionat că aceasta înregistrează întârzieri din ce în ce mai mari la plăţile către furnizori, majoritatea depinzând de Evergrande având în vederea dimensiunea companiei. China Evergrande produce anual circa zeci de mii de locuinţe, iar în eventualitatea unui colaps pentru firmă mulţi chinezi (aproape un milion de persoane) care ori şi-au luat o locuinţă ori pur şi simplu un imobil în scop investiţional riscă să-şi piardă avansurile. Zerohedge.com scria vineri, citând o publicaţie chineză, că mai mulţi investitori de retail ai companiei au atacat sediul companiei şi au luat managementul ostatic

Autorităţile chineze au ordonat companiei să înceapă să-şi vândă din active pentru a supravieţui, active printre care se regăseşte şi o companie de producere de vehicule electrice dar şi alte companii cu domenii de activitate din afara sferei imobiliare. O soluţie avută în vedere de companie pentru prezervarea lichidităţilor este vânzarea prin licitaţie la discount a apartamentelor drept compensare pentru miliardele de dolari pe care nu reuşeşte să le plătească.

Vânzările de active nu pot salva însă compania, în condiţiile în care, potrivit raportului anual pe 2020, Evergrande are scadenţe pe 1 an de 52 de miliarde de dolari, din care 81% reprezintă datorii către bănci şi alte firme partenere în construcţii. Mai mult, există speculaţii că potenţialii cumpărători aşteaptă incapacitatea de plată pentru a cumpăra activele Evergrande la discount, iar săptămâna viitoare vine primul test pentru Evergrande cu plata unei scadenţe în dolari de 83,5 milioane de dolari şi a unei alte scadenţe locale de 232 milioane de yuani.

Săptămâna trecută, agenţiile S&P, Moody's şi Fitch au downgradat ratingul Evergrande, iar investitorii chinezi de retail citaţi de zerohedge.com spun că nu se aşteaptă la un bailout al companiei în condiţiile în care reducerea datoriilor din economie este unul din principalele obiective ale guvernului de la Beijing. O soluţie care se vehiculează este restructurarea a peste 300 de miliarde de dolari în datorii astfel încât riscul sistemic să fie menţinut la minimum.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Banca centrală din China reia injecţiile de lichiditate, pe fondul crizei Evergrande =>

    unul dintre declansatorii crizeeeeiiiiii a aparuuuut :)  

    1. declansatorul a fost politica de restrangere creditare in piata inceputa din 2019 pentru China!!!

      Au strans cu usa lichiditatea ridicand simultan activele astfel mai putini bani alergau active mai saltate in piata; delta formata intre cele doua asimetrii a dus la pocnire ai implicit la injectii de lichiditate. 

      semnat comenturi “cretine” 

    aloooo China nu a incetinit din cauza covid!!!

    China a incetinit din 2019 T3-T4, hai sa nu dezinformam. 

    Cu fundamente reale economice in fata si cu iesiri de capital sever inca din 2019, China intra pe corectie! 

    Vezi si ciclul creditului din China ce intra pe politica de inasprire!!! 

    Sa nu dam vina pe covid ca ai soc negativ caci nu este adevarat! 

    Co vid chiar a dat un plus de soc pozitiv aruncamd caderea 4 trimestre mai in fata! 

    semnat comenturi “cretine” 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

18 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9481
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2724
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6125
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8686
Gram de aur (XAU)Gram de aur241.9692

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro