• Consiliul suspectează că modul de calcul al scorului FICO poate limita accesul clienţilor la credite
• Autoritatea de concurenţă a amendat zece bănci cu 3,73 miliarde de lei în cazul ROBOR, decizie contestată de instituţiile de credit
Consiliul Concurenţei ar putea aplica sancţiuni în urma investigaţiei privind modul de stabilire şi aplicare a scorului FICO de către bănci, declanşată în 2023, a afirmat ieri Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului, în cadrul unui eveniment organizat la Sinaia.
”Aveam două investigaţii pe bănci. Una privind ROBOR-ul, care s-a finalizat, şi mai este cea privind FICO, care e scoringul, modul în care băncile schimbă informaţii între ele, ca să stabilească bonitatea unui solicitant de credite", a spus Bogdan Chiriţoiu, adăugând: ”Dar nu cred că o terminăm până la sfârşitul anului”.
Scorul FICO este un indicator al bonităţii unei persoane, calculat de Biroul de Credit pe baza istoricului său de creditare, pe care băncile îl pot utiliza pentru evaluarea riscului ca aceasta să nu îşi achite la timp obligaţiile de plată aferente unui împrumut, potrivit informaţiilor publicate de Biroul de Credit.
”Este o investigaţie unde suspectăm încălcarea legii, deci teoretic se pot aplica sancţiuni”, a spus Chiriţoiu.
Investigaţia a fost declanşată în 2023, iar în luna septembrie a acelui an Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la zece bănci, precum şi la Biroul de Credit şi Asociaţia Română a Băncilor, conform unui comunicat al Consiliului.
Potrivit documentului, băncile inspectate au fost Alpha Bank Romania, CEC Bank, Garanti Bank, Raiffeisen Bank România, ING Bank sucursala Bucureşti, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale, Credit Europe Bank (Romania) şi First Bank.
”Avem deja în derulare o investigaţie care vizează modul în care băncile calculează indicii de referinţă ROBOR/ROBID, ce stau la baza stabilirii dobânzilor. De data aceasta ne uităm şi la condiţiile de acces la credite, suspiciunea fiind că prin modul cum se calculează scorul de credit se blochează accesul unor clienţi la credite”, declara Bogdan Chiriţoiu în septembrie 2023.
Ulterior, preşedintele Consiliului Concurenţei a explicat că una dintre suspiciuni viza penalizarea, prin scăderea scorului de credit, a clienţilor care solicită oferte de împrumut de la mai multe bănci, ceea ce ar putea descuraja mutarea acestora de la o instituţie de credit la alta, potrivit Agerpres.
În vara acestui an, Consiliul Concurenţei a amendat zece bănci cu 3,73 miliarde de lei, pentru o presupusă înţelegere anticoncurenţială privind stabilirea indicelui ROBOR, decizie ce a fost contestată de toate instituţiile de credit.
























































Opinia Cititorului