Băncile şi Fondul de Garantare vor semna la finalul săptămânii o nouă convenţie pentru Prima Casă

F. A.
Macroeconomie / 21 iulie 2009

Băncile implicate în programul "Prima Casă" vor semna, la sfârşitul săptămânii, o nouă convenţie cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), prin care se vor stabili procedurile legale de executare a garanţiei.

"Au fost clarificate unele aspecte legale, care interesează mai puţin consumatorul, şi au fost lămurite toate punctele care împiedicau programul. Pentru fiecare punct în parte am găsit un acord şi a mai rămas ca unii consilieri juridici să găsească formula legală pentru ca aceste aspecte să fie puse în aplicare", a declarat, pentru NewsIn, vicepreşedintele Raiffeisen Bank responsabil cu divizia retail, Răzvan Munteanu, după întâlnirea bancherilor cu premierul Emil Boc.

Potrivit reprezentantului Raiffeisen Bank, băncile vor semna, cel mai probabil până la finalul acestei săptămâni, o nouă convenţie cu FNGCIMM.

"Modificările nu sunt foarte vizibile, dar au fost găsite unele modalităţi prin care putem verifica dacă imobilul este sau nu asigurat şi cum facem să transferăm ipoteca", a explicat Munteanu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb