Băncile vor acorda mai uşor credite atunci când au în faţă o garanţie de bună calitate, a precizat azi Adrian Vasiescu, consilierul Guvernatorului BNR.
"Un teren intravilan într-o zonă mai bună, o casă cu o valoare mai mare decât cea a creditului, pot fi garanţii de calitate. În plus, dacă omul garantează cu casa în care locuieşte va fi mai conştiincios în achitarea creditului decât atunci când ipoteca este una din cele şapte sau zece case pe care le are un cetăţean", a precizat Adrian Vasilescu, la un post de televiziune.
În şedinţa din 15 ianuarie 2009, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a aprobat amendarea "Regulamentului nr. 11/2008 pentru modificarea şi completarea Regulamentului BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, conform unui comunicat al BNR, remis AGERPRES.
În acest sens, CA al BNR a decis că, în baza unor analize temeinice, împrumutătorii vor avea posibilitatea să calculeze un grad de îndatorare mai mare solicitanţilor de credite, în cazurile în care aceştia vor garanta împrumuturile cu proprietăţi imobiliare de bună calitate.
















































