"Banco Comercial Portugues" şi-a majorat capitalul cu 2,24 miliarde euro

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 iulie 2014

"Banco Comercial Portugues" SA (BCP) şi-a majorat capitalul cu 2,24 miliarde de euro (trei miliarde de dolari) printr-o emisiune de acţiuni care a fost suprasubscrisă.

BCP a emis 34,49 miliarde de acţiuni la un preţ de 0,065 euro/titlu. La închiderea sesiunii bursiere din 22 iulie, acţiunile băncii portugheze au avut un preţ de 0,1039 euro. Deşi banca a intenţionat să-şi majoreze capitalul cu 2,24 miliarde de euro, cererea de la investitori a fost de 2,73 miliarde de euro.

Banii obţiunuţi de BCP din această emisiune îi vor permite băncii să achite mai devreme ajutorul de stat şi să injecteze mai mulţi bani în economie, conform afirmaţiilor directorului BCP, Nuno Amado.

În 2012, BCP a primit ajutoare de stat în valoare de trei miliarde de euro, din programul internaţional de 78 de miliarde de euro acordat Portugaliei de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Anul trecut, BCP a plătit către guvern 269 de milioane de euro reprezentând taxe şi alte costuri legate de ajutorul de stat, iar în acest an va achita 1,85 miliarde de euro. Până în 2016, BCP urmează să mai plătească 750 milioane de euro.

BCP a anunţat că va rambursa în întregime ajutoarele de stat până la începutul lui 2017 şi că va vinde o parte din activele sale cheie.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5067
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7666
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0814
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.6740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb