Barclays: "O eventuală fuziune Carrefour - Casino arată promiţător"

Ziarul BURSA #Internaţional /

Analiştii băncii britanice Barclays au dat publicităţii un raport în care susţin că o fuziune a grupului francez de distribuţie Casino cu rivalul mai mare Carrefour este posibilă, având în vedere dificultăţile cu care se confruntă în prezent acţionarul majoritar al Casino, informează Reuters.

"O astfel de combinaţie arată promiţător, având în vedere că noua entitate ar deveni lider în Franţa şi Brazilia, unde ar putea beneficia de pe urma unor sinergii semnificative", susţin analiştii Barclays, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, este dificil de spus care sunt şansele ca această fuziune să se încheie, dar estimează că economiile potenţiale de pe urma unei fuziuni s-ar ridica la aproximativ un miliard de euro.

Principalul obstacol care ar sta în calea acestei fuziuni este unul concurenţial, în condiţiile în care grupul rezultat în urma fuziunii ar deţine aproximativ 30% din piaţa franceză şi 50% din piaţa braziliană. Există însă posibilitatea ca organismele de reglementare a concurenţei să considere fuziunea cu Carrefour drept o opţiune viabilă pentru a evita o eventuală divizare a operaţiunilor Casino, care să conducă la închideri de magazine şi reduceri de personal, susţin analiştii Barclays.

Anul trecut, Carrefour şi Casino au fost implicate într-o dispută publică, după ce Casino a anunţat că a respins o ofertă de fuziune venită de la Carrefour, informaţie dezminţită de Carrefour.

Între timp, firma mamă a retailerului Casino, grupul Rallye, a depus o cerere de plasare sub protecţia Legii falimentului. De asemenea, directorul general de la Carrefour, Alexandre Bompard, a făcut un apel public pentru consolidarea sectorului de distribuţie.

"Va avea loc o concentrare în sectorul de distribuţie în următorii ani, iar misiunea mea este să mă asigur că grupul Carrefour va fi în câmpul învingătorilor", a declarat atunci Alexandre Bompard, cu prilejul Adunării Generale Anuale din luna iunie a acestui an.

În România, Grupul Carrefour numără 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri Carrefour, 218 supermarketuri (203 magazine Market şi 15 magazine Express Orange), 42 magazine de proximitate Express, 10 magazine de proximitate Contact şi un magazin de comerţ online.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Patria Bank
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS