Barna, entuziasmat de decizia în cazul jurnalistului Kamil Demirkaya

T.A.
Politică / 14 decembrie 2018

Daniel Barna (Sursa foto:Twitter)

Daniel Barna (Sursa foto:Twitter)

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, consideră că respingerea cererii autorităţilor turce de extrădare a jurnalistului Kamil Demirkaya demonstrează că justiţia din România "nu se află la cheremul lui Dragnea şi Erdogan".

"Salut decizia şi curajul judecătorilor şi procurorilor Curţii de Apel de a respinge, astăzi, cererea de extrădare a jurnalistului turc Kamil Demirkaya, care îndrăznise să îl critice pe Erdogan. Încă o dată, justiţia din România a arătat că poate funcţiona indiferent de ce presiuni vin din ţară sau din exterior. România este un stat democratic, membru UE şi NATO. Nu contează ce vrea Liviu Dragnea sau cât de mult îl admiră pe Erdogan. Drepturile omului sunt intangibile, iar valorile europene trebuie să rămână un fundament pentru democraţia din România", a scris liderul USR pe Facebook.

Acesta apreciază că extrădarea jurnalistului Kamil Demirkaya reprezintă o "linie roşie peste care nu ne putem permite, ca ţară, să trecem" şi a făcut un apel public către Ministerul Public să nu atace decizia Curţii de Apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Haideţi să intrăm în preşedinţia României la Consiliul UE ca europeni, nu ca marionete aflate la cheremul lui Recep Tayyip Erdogan! Respectaţi drepturile omului", a spus Dan Barna.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, vineri, cererea autorităţilor turce de extrădare a jurnalistului Kamil Demirkaya de la publicaţia Zaman România.

Instanţa a respins cererea pe motiv că nu sunt întrunite condiţiile pentru extrădare.

Săptămâna trecută, Kamil Demirkaya a fost audiat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe numele lui fiind emisă de către autorităţile turce o cerere de extrădare. Ziaristul turc locuieşte în Bucureşti împreună cu soţia şi fiul său în vârstă de 10 ani.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb