Băsescu: Criza financiară a fost generată de corupţie

F.A.
Politică / 22 octombrie 2008

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, azi, la Constanţa, că la baza actualei crizei financiare se află corupţia, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi societăţile de rating dovedindu-se a fi ineficiente.

"O să mai spun un lucru pe care îl spunem pe ocolite, nu avem curaj să îl spunem deschis - o mare parte din această criză financiară este generată de corupţie, cea despre care ni se dau lecţii de dimineaţă până seara. Aici au venit băieţi deştepţi cu studii la Harvard, la Oxford, şi au inventat cum să îţi creşti acţiunile fără să ai bani, cum să dai credite fără să ai bani", a afirmat şeful statului.

Potrivit acestuia, "nivelul de expunere la care s-a ajuns prin aceste instrumente toxice de finanţare este de 1 până la 30".

Traian Băsescu a afirmat că mecanismele toxice care au generat criza financiară au fost generate, în principal, de modul de retribuire a directorilor de bănci.

"Este clar că mecanismele acestea toxice au fost generate de mai mulţi factori, dar unul este clar modul de retribuire a conducătorilor de bănci care şi-au putut încasa milioane şi milioane prime de succes, prime de-nu-ştiu-ce, pentru că au acordat credite fără acoperire reală în bani pe care banca îi avea şi dobânzile s-au făcut venit al băncii", a susţinut Băsescu.

Şeful statului a declarat că "acest mecanism care a dus la prăbuşirea unui sistem întreg în SUA şi parţial în UE s-a dovedit a fi mai puternic decât instituţiile create să supravegheze finanţele lumii - Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, companii de rating".

"La Consiliul European (desfăşurat săptămâna trecută - n.r.), toate aceste instituţii au fost puse sub semnul întrebării în a mai reprezenta pilonii viitorului pentru securitatea financiară a lumii globalizate. Lumea nu îşi poate permite costul ineficienţei supravegherii sistemului financiar mondial", a menţionat preşedintele.

Şeful statului a participat, azi, la Constanţa, la o dezbatere organizată de Fundaţia Konrad Adenauer Stifting (KAS) România pe tema securităţii în zona Mării Negre, alături de experţi ai KAS din ţările riverane Mării Negre şi reprezentanţi ai Bundestagului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb