BĂSESCU DESPRE CURSA PREZIDENŢIALĂ:  "Iohannis nu are adversar în momentul de faţă"

E.M.
Politică / 12 octombrie 2018

Traian Băsescu

Traian Băsescu

Fostul preşedinte Traian Băsescu, senator PMP, a declarat că, în opinia sa, Klaus Iohannis nu are în prezent adversar în cursa prezidenţială.

"Klaus Iohannis nu are adversar, în momentul de faţă, în cursa prezidenţială. Nu are", a subliniat Traian Băsescu, potrivit Agerpres.

Acesta a adăugat că posibilii adversari de pe partea dreaptă a eşichierului politic ar putea doar să "rupă" ceva din votul de dreapta, în vreme ce candidaţii din partea stângii nu au şanse, în opinia sa.

"Din stânga, oricine vine va fi căsăpit. Din păcate, nu din primul tur. Nu vor alegeri cu 51%, din primul tur. Vor fi două tururi", a conchis fostul preşedinte.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acum are dreptate,chiar spune ce gandeste.De obicei minte ,manipuleaza ,murdareste tot ceea ce este alb si neantinat .

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb