Preşedintele Traian Băsescu a declarat, azi, că pe data de 22 decembrie vom avea în funcţie noul Guvern.
Şeful statului a fost întrebat de jurnalişti în avion, la întoarcerea de la Bruxelles, dacă noul Executiv va fi instalat până la Crăciun, preşedintele dând asigurări că acest lucru va fi realizat înainte de sărbători.
"Pe 22 decembrie vom avea Guvernul, nu contează de care, dar îl vom avea. Pe 20 şi 21 miniştrii vor fi audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, iar pe 22 vom avea Guvernul", a precizat Băsescu.
Întrebat dacă UDMR va face parte din viitoarea structură a Guvernului, Băsescu a spus că Uniunea a fost prima formaţiune care şi-a exprimat disponibilitatea încă de la început de a forma Executivul alături de PD-L, adăugând că are într-un fel o datorie morală faţă de aceasta.
De asemenea, şeful statului a menţionat că are cunoştinţă despre ştirile apărute în ţară referitoare la aşa-zise discuţii cu premierul Tăriceanu la Bruxelles pentru o nouă formulă de colaborare între PNL şi PD-L. Băsescu a infirmat acest lucru, dar a menţionat că a avut cu primul ministru discuţii pe care le-a purtat întotdeauna când au fost împreună la Bruxelles - de natură politică, dar şi despre proiecte ale României.












































