Băsescu: România dispune de 9 miliarde euro neutilizate

F.A.
Macroeconomie / 9 martie 2009

Preşedintele Traian Băsescu a declarat azi, că România dispune de un total de nouă miliarde de euro fonduri puse la dispoziţia statului de diverse instituţii financiare care nu au fost utilizate în dezvoltarea economică.

Şeful statului a insistat asupra necesităţii utilizării resurselor disponibile, arătând că dacă din această sumă ar putea fi utilizate trei-patru miliarde aceasta ar putea genera dezvoltare, o minimă creştere economică şi locuri de muncă.

În afara sumelor alocate de la bugetul de stat pentru investiţii, România dispune de finanţări pe termen lung neutilizate angajate deja de câţiva ani de la BEI, BM, BERD, Banca de Dezvoltare a Comisiei Europene de 3,55 miliarde euro. "La o parte din aceste credite am început să plătim comisioane de neutilizare de milioane de euro anual", a arătat şeful statului, care a insistat că aceasta denotă ineficienţa aparatului administrativ care pare constituit mai degrabă pe criterii clientalare decât pe criterii de competenţă.

De asemenea, România dispune de fonduri structurale acordate de UE şi neutilizate până la începutul lunii martie în valoare de 5,5 miliarde euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb