Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri seară, că România va lua cât are nevoie din împrumutul extern, fixat pe doi ani, spunând că iniţial s-a avut în vedere finanţare pentru un singur an, în tranşe trimestriale, şi că UE este "principalul jucător" în discutarea împrumutului.
"O să luăm doar atât cât ne trebuie dintr-un împrumut fixat a se derula pe doi ani de criză. Vom avea o perioadă în care vom plăti numai dobânzile, şi sper să fie negociate la un nivel bun, în jur de 3%, sub 3%. Vom avea, probabil, cinci-şapte ani în care nu vom plăti rate, ci doar dobânzile, şi vom plăti atât cât vom lua, dar nu aveam dreptul să nu ne asigurăm, pentru că a te asigura când a apărut derapajul major este mult mai greu decât să te asiguri înainte", a explicat şeful statului. Băsescu a ţinut să demonteze afirmaţiile potrivit cărora împrumutul va servi şi pentru creşterea ratingului de ţară, arătând că două agenţii au coborât nivelul României încă de pe vremea guvernării Tăriceanu, când economia "duduia", problema în acest sens fiind stoparea reformelor structurale.
"Când va fi semnat acordul cu UE şi Fondul, România va avea centura de siguranţă pusă, să nu fie în faţa unui derapaj care să generalizeze criza în economia românească.Vă asigur că ştim ce avem de făcut, sunt convins că Guvernul va negocia cum trebuie măsurile şi, dacă vom fi solidari, vom reuşi să negociem acordul şi foarte bine", a asigurat şeful statului.
Băsescu a precizat că măsurile negociate că părţile implicate în acord nu vor fi la fel de dure precum cele de pe vremea lui Paul Thomson (fost negociator şef al FMI pentru România, n.r.), de această dată abordarea fiind una europeană, sub supravegherea FMI. "Aceasta nu este o simplă misiune FMI, este o misiune preponderent UE şi FMI. Este adevărat că FMI, având expertiză, este cel care face evaluarea, dar strategiile se stabilesc împreună cu Uniunea Europeană. Sigur că şi Fondul va face obişnuita scrisoare de sfârşit de misiune de evaluare, însă UE este principalul jucător în această grupare", a explicat preşedintele Băsescu. "Fondul concluziilor care vor fi discutate cu Guvernul, pentru că acum s-a pus diagnosticul, în continuare trebuie stabilite măsurilor. Fondul măsurilor va trebui să vizeze îndeplinirea programului de convergenţă al României, asumat prin acordul de intrare în UE pe care eu l-am semnat la Luxemburg", a arătat Băsescu.










































