Bază de date pentru combaterea contrafacerii implementată în România

Roxana Eichel
Companii / 16 septembrie 2008

În ţara noastră s-a întocmit o bază de date pentru combaterea şi monitorizarea pirateriei şi contrafacerii. Ea va fi utilizată de poliţia de frontieră, reprezentaţii punctelor vamale, unităţile de parchet şi poliţie , conform declaraţiei lui Marius Bulancea, consilier al Procurorului General. Acesta a fost moderatorul conferinţei pe această temă organizate astăzi la Bucureşti. Cu această ocazie, iniţiatorii români ai proiectului au fost felicitaţi de participanţii olandezi.

În prezent, estimările arată că 7% din comerţul mondial reprezintă produse piratate şi contrafăcute, iar valoarea totală a pierderilor este de aproximativ un trilion de dolari pe an. În aceste condiţii, sunt imperios necesare măsurile şi instrumentele care să configureze un anume awareness al consumatorului şi să descurajeze astfel de practici.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb