Abonament gratuit
Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”

Belgia acuză concurenţa turistică în cadrul Uniunii Europene

G.U.
Internaţional /

 Philippe Goffin- Şeful diplomaţiei belgiene (Sursă foto: Wikipedia)

Philippe Goffin- Şeful diplomaţiei belgiene (Sursă foto: Wikipedia)

Uniunea Europeană este incapabilă să se coordoneze pentru redeschiderea frontierelor întrucât ţările au intrat într-o formă de concurenţă turistică, a declarat sâmbătă şeful diplomaţiei belgiene, Philippe Goffin, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Noi suntem printre solicitanţii unei astfel de coordonări, dar nu funcţionează. Anumite ţări au intrat într-o formă de concurenţă turistică", a declarat el într-un interviu pentru cotidianul La Libre Belgique.

Miniştrii de interne au încercat să ajungă vineri la un acord pentru redeschiderea coordonată a frontierelor interne şi externe ale UE, închise din luna martie pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Majoritatea statelor a acceptat data de 15 iunie pentru ridicarea controalelor şi a restricţiilor de circulaţie instituite în cadrul spaţiului Schengen, dar unele state preferă să decidă singure.

"Atunci când Italia anunţă prima redeschiderea frontierelor sale pe 3 iunie, face asta şi pentru a lansa un apel către turişti", a subliniat ministrul.

"Fiecare a gestionat această criză într-un mod foarte autonom, pentru că situaţia nu este la fel peste tot", a explicat el.

"Marele ducat al Luxemburgului nu şi-a închis niciodată frontierele. Germania şi-a închis foarte strict frontierele, după care a fost printre primele care a pledat pentru redeschidere. Noi, belgienii, am pledat pentru coerenţă europeană. Asta, în mod evident, nu a fost posibil", şi-a exprimat el regretul.

"În ceea ce priveşte redeschiderea frontierelor UE spre exterior, Belgia va lua o decizie în lumina recomandărilor Comisiei Europene. Rămân optimist în privinţa capacităţii Europei de a anunţa o dată comună", a conchis el.

Interdicţia călătoriilor neesenţiale spre UE instituită pe 17 martie a fost prelungită până la sfârşitul lunii iunie pentru a permite buna pregătire a unei deschideri progresive a frontierelor externe.

Însă Grecia, a cărei economie depinde de turism, şi-a anunţat decizia de a relua călătoriile aeriene de la 15 iunie într-o serie de ţări terţe precum Australia, China şi Coreea de Sud.

Philippe Goffin a avertizat împotriva anunţării dispariţiei virusului. "Sperăm că nu vor exista evoluţii negative, pentru că în caz contrar vom lua din nou măsuri", a spus el.

Ministrul a reamintit dependenţa statelor UE pentru furnizarea de material medical şi a pledat pentru crearea de "rezerve strategice de anumite produse" pentru a evita concurenţe intereuropene. Trebuie făcute eforturi pentru dezvoltarea unei reţele de producţie în UE, a insistat el.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ce am anumite "parti" din EU au trata cu "sictir" Italia cand a solicitat solidaritate si coeziune EU acum ce sa vezi , Begia tara a mai turistica din EU se angoaseaza ca Italia face pasi inainte!

    JENANT! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie