Berceanu: CFR Călători va contracta un credit pentru plata salariilor

A.G.R.
Macroeconomie / 22 august 2009

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, că ""la CFR Călători se face în aceste zile un credit ca să se poată plăti salariile"", dar acest lucru nu reprezintă o soluţie.

""Faptul că mergem pe soluţia de a se lua credite ca să plătim salariile nu poate continua a nesfârşit, pentru că CFR Călători a fost până acum cât de cât solvabilă pentru bănci, în sensul că a putut dovedi că acest credit are de unde să fie returnat, cu ce să fie garantat, dar pentru lunile următoare nu mai are cum să ia credite ca să plătească salariile, deci trebuie să intrăm pe alte soluţii, pe care o să le discutăm cu sindicatele"", a afirmat Berceanu..

Ministrul Transporturilor a mai spus că au fost deja demarate discuţiile cu o parte a liderilor sindicali, dar acestea vor continua după ce se vor întoarce din concedii şi ceilalţi sindicalişti.

""Noi am pregătit o serie de variante, lucrăm în continuare şi la alte posibilităţi şi când dânşii vor dori să începem în mod organizat aceste discuţii, le vom prezenta variantele şi vom vedea care dintre ele se conturează ca posibilă, întrucât, cel puţin în anumite cazuri, trebuie să aplicăm foarte rapid aceste lucruri pentru că s-a întârziat deja foarte mult"", a mai afirmat Berceanu, referindu-se la anunţatele disponibilizări din acest sector.

""Ceea ce le-am transmis deja este că atunci când lucrurile merg bine şi sunt nişte bani, sindicatele se aşează cu administraţia la negocieri pentru a vedea cât din acei bani poate să intre în partea de salarii, dar acum suntem în situaţia în care avem o foarte mare pierdere şi, ca parteneri sociali ce ne aflăm, trebuie să ne aşezăm de aceeaşi parte a baricadei"", a mai spus ministrul Transporturilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3564
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8643
Gram de aur (XAU)Gram de aur643.3615

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
Viva
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb