Berceanu vrea un nou aeroport, la Alexeni, în Ialomiţa

F.A.
Companii #Transporturi / 22 decembrie 2009

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, marţi, că un nou aeroport ar putea fi construit la Alexeni,în judeţul Ialomiţa, nespecificând data realizării acestuia, informează NewsIn.

"Un viitor aeroport ar putea fi construit în Alexeni, pe locul unei unităţi militare dezafectate. Este un loc potrivit deoarece acolo există o pistă", a declarat Berceanu.

Acesta a mai spus, legat de zvonurile privind posibilitatea închiderii aeroportului Băneasa, din Bucureşti, că acest lucru nu se va întâmpla. "Nu se va închide, mai mult vom încerca să-l facem cu specific de aeroport de casă, aşa cum se găseşte şi în Londra, de exemplu", a spus ministrul Transporturilor.

Fostul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, declara la jumătatea anului trecut, că viitorul aeroport din sudul Bucureştiului va fi amplasat cel mai probabil în dreptul localităţii Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7571
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7356
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3104
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.0040

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb