Bernanke, FED: Gestionarea deficitelor fiscale, o provocare pentru multe state

Izabela Sîrbu
Internaţional / 29 august 2010

Şeful FED Ben Bernanke, consideră că gestionarea deficitelor fiscale şi a datoriilor rămâne în continuare o mare provocare pentru multe state, iar, în opinia sa, pentru rezolvarea problemelor financiare este nevoie de un efort susţinut atât din partea autorităţilor, cât şi din cea a sectorului privat.

Ţinerea în frâu a deficitul bugetar este una dintre priorităţile statelor europene şi americane pentru a reveni pe o creştere economică sustenabilă.

"Băncile centrale nu pot să rezolve singure problemele economiei mondiale, ele trebuie ajutate atât de mediul privat, cât şi de autorităţi, dar asta nu înseamnă că politicile monetare nu vor continua să joace un rol important în promovarea revenirii economice", a afirmat Bernanke, în cadrul unui simpozion organizat de FED.

Şedul FED a menţionat că pe lângă situaţia din SUA, şi în Europa, multe state au depus un efort susţinut ca să evite declanşarea panicii în ceea ce priveşte o posibilă criză a datoriilor suverane şi a sistemului bancar.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb