Biden anunţă marţi primii membri ai viitorului său guvern

J.P.
Internaţional /

Biden anunţă marţi primii membri ai viitorului său guvern

Preşedintele ales a SUA, Joe Biden, va anunţa marţi primele numiri pentru guvernul său, a declarat duminică Ron Klain, viitorul şef de cabinet la Casa Albă, potrivit News.ro.

Cât priveşte agenţiile Cabinetului, a mai spus el, "trebuie să aşteptaţi ca preşedintele ales să vorbească despre ele marţi".

O analiză semnată de Adrian Novac pentru G4Media.ro arăta că guvernul lui Biden ar putea include membri cunoscuţi ai Partidului Democrat - unii dintre ei, foşti oficiali din Administraţia Obama -, reprezentanţi ai minorităţilor, inclusiv ai celei sexuale, progresişti şi chiar foşti republicani (Michael Bloomberg) sau actuali (John Kasich). Pete Buttigieg, Susan Rice, Elizabeth Warren, Bernie Sanders, Mitt Romney, Eric Garcetti sau Meg Whitman sunt prezenţi în diferite scenarii pentru a face parte din viitoarea aripă executivă a Administraţiei Biden.

Viitorul cabinet al lui Biden va fi inaugurat după ce noul lider de la Casa Albă va depune jurământul, pe 20 ianuarie 2021. Echipa care va fi aleasă în final va trebui să rezolve, în primul rând, două probleme majore: pandemia de coronavirus şi criza economică.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Biden nu a fost confirmat de justiția americană ca nou președinte al SUA deci nu are ce guvern să-și facă, că nu are ce face cu el.

    Din Guvern face parte si Mihaela dragostea mea!

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie