Biden îl acuză pe Trump că a capitulat în faţa covid-19

S.B.
Internaţional / 26 octombrie 2020

Biden îl acuză pe Trump că a capitulat în faţa covid-19

Donald Trump a abandonat, a capitulat în faţa pandemiei, acuză Joe Biden şi partenera sa de cursă Kamala Harris cu nouă zile înaintea alegerilor americane, instalându-se în breşa deschisă de către declaraţiile unui apropiat al preşedintelui republican, informează news.ro.

"Noi nu vom controla pandemia, vom controla faptul că putem avea vaccinuri", declara la CNN secretarul general al Casei Albe Mark Meadows - lansând astfel o nouă controversă cu privire la punctul slab al lui Donald Trump în obţinerea celui de-al doilea mandat.

"Nu este o greşeală a lui Meadows", a denunţat într-un comunicat candidatul democrat Joe Biden.

"Este o constatare cinstită cu privire la strategia preşedintelui Trump de la începutul crizei: agitarea steagului alb al înfrângerii şi speranţa că, dacă îl ignoră, virusul va pleca. Nu a fost cazul şi nu va fi aşa", a tunat el.

În opinia opozanţilor săi, aceasta este mărturia neputinţei, care-l descalifică pe Donald Trump.

"Ei recunosc înfrângerea", a reacţionat imediat Kamala Harris, reiterând că este vorba despre "cel mai mare eşec al tuturor administraţiilor prezidenţiale din istoria Statelor Unite".

"Ei şi-au abandonat dreptul la al doilea mandat", a denunţat ea, în campanie în vederea alegerilorde la 3 noiembrie, în statul disputat Michigan.

Devansat de către Joe Biden în sondaje, Donald Trump este criticat de către o majoritate a americanilor din cauza modului în care gestionează pandemia şi a reticenţei sale de a susţine măsuri vizând o limitare a răpândirii bolii, precum purtarea generalizată a măştii de protecţie, potrivit news.ro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb