Bijuteriile de autor - target 85% feminin

Mihaela Dalar Stanca
Ziarul BURSA #Companii / 4 septembrie 2012

Bijuteriile de autor - target 85% feminin

Definită ca o mică operă de artă, bijuteria de autor este creată de designeri şi artişti. Departe de a fi o simplă bijuterie "handmade" (n.r. realizată de mână) - modelată de cele mai multe ori din argilă polimerică, bijuteria de autor încearcă să constituie o piaţă, să o educe, dându-i personalitate. Artiştii sunt la început, iar reţelele de socializare, blogurile şi târgurile reprezintă principala rampă de lansare pentru ei, întrucât sunt platforme care nu le golesc micile bugete.

Interviu cu Dan Pierşinaru, fondatorul târgului de bijuterie "Autor"

Reporter: Care sunt caracteristicile bijuteriei contemporane de autor?

Dan Pierşinaru: Bijuteria de autor nu este ceva ce se face într-o fabrică. Această bijuterie creată de un designer sau de un artist pleacă în primul rând de la o idee, un concept. Ea este o formă de artă. Nu poţi purta un tablou sau nu vorbeşti în versuri în general, dar poţi purta o bijuterie de autor care reprezintă o mică operă de artă şi devine o extensie a personalităţii celui care o poartă.

Reporter: Prin ce se diferenţiază aceste bijuterii de cele "handmade", pe care le găsim la tot pasul?

Dan Pierşinaru: Eu aş împărţi piaţa bijuteriilor în câteva categorii: există bijuterie de brand, care, de obicei, este anexată unui statut social şi în al cărei preţ este inclus bugetul de marketing, plătit de cumpărător; avem bijuteria comercială, care este acel gen de bijuterie ştanţată, realizată în mii de exemplare, şi cu care îţi faci o bucurie rapid; şi bijuteria de autor, care comunică ceva despre tine ca individ, un tip de bijuterie care face diferenţa şi care te separă din mulţime.

Bijuteria de autor este făcută de mână, dar se diferenţiază total de ceea ce curentul "handmade" a generat în România, şi anume un tip de gablonţ realizat în maniera hobby. Diferenţa este evidentă şi se regăseşte în concept, tehnică şi materialele alese.

Reporter: Se poate vorbi despre o piaţă a bijuteriilor de autor? Sau credeţi că se va contura pe viitor?

Dan Pierşinaru: Se poate vorbi despre o piaţă a bijuteriei de autor, dar una mică. Acest lucru este firesc şi poate fi uşor înţeles, privit din perspectiva faptului că noi nu avem o istorie a bijuteriei, în ţara noastră. De-a lungul timpului, au existat meşteşugari şi bijutieri, dar nu a existat un discurs de creator. Nu unul susţinut şi vizibil. Imaginaţi-vă că în perioada comunistă se ajunsese până la interzicerea purtării de bijuterii în puţinele prezentări de modă care se făceau - şi asta pentru a încuraja modestia... A existat, însă, într-o formă destul de restrânsă, bijuterie de autor în galeriile Uniunii Artiştilor Plastici din România (U.A.P.), realizată de artiştii plastici. Era singura formă de exprimare în acest domeniu. Însă, odată cu diminuarea acestor galerii, a dispărut şi acest tip de bijuterie. Târgul de bijuterie contemporană "Autor" vine să umple un gol şi să ofere un context comercial firesc creatorilor de bijuterie, printr-un dialog implicit între ei şi cumpărător. Piaţa deja se conturează şi va creşte, chiar dacă încet - însă sigur.

Reporter: Câţi designeri autohtoni au astfel de afaceri?

Dan Pierşinaru: Putem vorbi de un număr de aproximativ 40 de designeri de bijuterie care au consecvenţă şi care îşi alocă cea mai mare parte a timpului lor acestui tip de afacere, care este una cu multe provocări.

Reporter: Am remarcat aceste produse în mediul online şi la târgul "Autor". Cum îşi promovează, cel mai eficient, autorii bijuteriile?

Dan Pierşinaru: Târgul "Autor" a fost lansat acum trei ani, în aprilie 2009. A fost primul târg de bijuterie de autor din ţara noastră şi cel mai mare târg de bijuterie contemporană, în acest moment. Până în acest moment, el a reprezentat, pentru cei mai mulţi designeri, modul de promovare cel mai eficient. Contactul direct cu un potenţial client este cel mai sigur mod de promovare şi vânzare a creaţiilor realizate de artişti.

Legat de promovarea pe care ei şi-o fac singuri, pot spune că se întâmplă aproape în exclusivitate, în mediul online. Este cel mai la îndemână, iar aici reţelele sociale joa­că un rol important. Mai există şi partea de print, în special revistele glossy, prin includerea designerilor de bijuterie în interviurile cu specific şi în paginile de tendinţe sau shopping.

Reporter: Care este targetul aces­tor produse?

Dan Pierşinaru: "Autor" este deja un loc de întâlnire şi de descoperire a creatorilor din industria creativă de modă, şi nu numai. La fiecare ediţie se creează noi conexiuni între cei care activează în aceste domenii. Designerii, stiliştii, jurnaliştii, fotografii şi cumpărătorii locali au ocazia să se cunoască între ei şi să discute potenţiale colaborări şi proiecte care au legătură cu domeniul bijuteriei şi modei.

Pe lângă acest target pe care l-aş numi profesional, există targetul numit "client" şi care este esenţial în desfăşurarea târgului. Este în proporţie de 85% feminin, interesat de ceea ce este nou, curios să descopere lucruri inedite, pasionat de arta contemporană, design, modă, arhitectură, clubbing, mâncare bio, ecologie, tendinţe şi tot ceea ce se exprimă creativ. Nu contează vârsta, ci personalitatea şi originalitatea celui care vine să vadă ce este o bijuterie de autor.

Reporter: La ce preţuri pot fi achiziţionate bijuteriile de autor?

Dan Pierşinaru: Primul lucru care ar fi necesar de înţeles este că preţul unei astfel de bijuterii nu face referire la material sau execuţie, cât la concept şi originalitatea bijuteriei. La prima vedere, poate părea o bijuterie scumpă. În realitate, în România, încă, acest tip de bijuterie are un preţ mic, în raport cu o piaţă reală, aşa cum este cea din occident. La Târgul "Autor", preţurile variază între 50 de lei şi 1.500 lei.

Reporter: La cât se ridică vânzările totale de bijuterii în urma unei ediţii a târgului "Autor"?

Dan Pierşinaru: "Autor" s-a detaşat de la început prin realizarea unei selecţii consecvente de desig­neri specializaţi pe bijuterie şi realizarea a două ediţii pe an. Una de primavară - în care designerii prezintă noile colecţii pentru anul în curs, şi una de toamnă. În acest moment organizăm cea de-a opta ediţie şi există trei secţiuni în cadrul târgului: bijuterie fantezie, bijuterie preţioasă (metale preţioase şi pietre preţioase) şi Focus Designer - o secţiune în care un designer şi creaţia lui este promovată într-o formă extinsă.

Vânzările sunt variate, dar cu siguranţă în creştere. Designerii ale căror colecţii au priză la public pot ajunge şi la vânzări de 8.000 de lei, pe ediţie. Există şi cazuri când, uneori, vânzările amortizează doar investiţia făcută pentru colecţia prezentată.

Reporter: Ce-ţi trebuie ca să ajungi să câştigi bani din această activitate? Ce studii au designerii şi de unde se inspiră aceştia? De asemenea, ce investiţie necesită afacerea (materiale, promovare etc.)?

Dan Pierşinaru: Bijuteria de autor are finalitate în momentul în care este purtată. Deci, ea trebuie cumpărată şi pusă la vedere. În acest fel, procesul de vânzare este şi el esenţial. Designerii şi artiştii care au înţeles că promovarea, self managementul, PR-ul, planul de marketing sunt unelte la fel de esenţiale ca foarfeca şi şublerul au şanse să construiască o afacere pe simeze profesionale care le pot asigura şi succesul financiar.

Designerii provin din medii de educaţii diferite. Şi ăsta este un lucru foarte bun. Predomină însă absolvenţii de arte şi arhitectură, urmaţi de cei cu studii economice.

Investiţia diferă de la caz la caz. Firesc, materialele şi manopera de calitate nu sunt ieftine, iar cine se res­pectă nu face rabat de la ele.

Reporter: De unde îşi achiziţionează bijutierii materialele? Care este tehnica de lucru?

Dan Pierşinaru: Sunt utilizate Internetul şi depozitele locale. Tehnicile de lucru sunt variate şi acest lucru este binevenit, căci în bijuteria de autor totul este posibil.

Reporter: Fiind coordonatorul târgului Autor, cum estimaţi că vor evolua aceste afaceri?

Dan Pierşinaru: Piaţa bijuteriei de autor este într-o continuă creştere. Au început să apară şcoli de bijuterie de autor, furnizori noi şi designeri care fac cu greu faţă comenzilor. Urcăm încet dar sigur trepte noi şi descoperim la fiecare pas zone încă neexplorate în acest domeniu. Este o piaţă în formare şi, ca atare, încă des­chisă să primească noi creativi în ea.

Reporter:Vă mulţumesc!

"Imaginaţi-vă că în perioada comunistă se ajunsese până la interzicerea purtării de bijuterii în puţinele prezentări de modă care se făceau. Şi asta pentru a încuraja modestia..."

În prezent, activează circa 40 de artişti în această piaţă.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9480
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0712
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6665
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro