Blaga: Declaraţia lui Ponta că România oricum nu intra în Schengen anul acesta este iresponsabilă

Ziarul BURSA #Politică / 4 septembrie 2012

Declaraţia premierului Victor Ponta potrivit căreia România oricum nu ar fi fost primită în Schengen în 2012 este "iresponsabilă", consideră preşedintele PDL Vasile Blaga. Domnia sa a spus: "Este o declaraţie ires­ponsabilă a premierului. Tocmai primul-ministru al României, care trebuie să fie garantul îndeplinirii de către România a tuturor obligaţiilor pentru ca poporul acesta să se simtă efectiv parte a spaţiului european din toate punctele de vedere, nu găseşte altceva de făcut decât certându-se cu doamna Reding, cu alţi comisari şi repet încă o dată sunt absolut îndreptăţite poziţiile doamnei Reding, ce s-a întâmplat în ultimele două luni în România îi dă dreptul să facă declaraţiile pe care le-a făcut".

Blaga: A fost o asemănare a României cu Libia, dar Ghadafi a fost Ponta şi Antonescu

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, că premierul a vrut să facă o glumă asemuind ce s-a în­tâmplat în România cu situaţia din Libia, menţionând însă că Victor Ponta a recunoscut, astfel, că a vrut să dea o lovitură de stat şi precizând că "Ghadafi a fost Ponta şi Antones­cu".

"Domnul Ponta, inconştient, vrând să facă o glumă, ieri, a asemănat situaţia din România cu cea din Libia. Deci recunoaşte dânsul că a vrut să dea o lovitură de stat. Asta spunea domnul Ponta ieri când spune că la cererea noastră ar fi fost bombardată < România >", a arătat Blaga înainte de şedinţa BPN a PDL.

El a apreciat că până la urmă există un pic de adevăr în spusele premierului Ponta: "Până la urmă, are un pic de adevăr aici, adevărul este că într-adevăr a încercat lovitura de stat încercând să-şi acapareze instituţiile statului în mod nedemocratic, iar pe de altă parte putem spune că există o mare asemănare, îmi pare rău că trebuie să o fac, între Româ­nia şi Libia din momentul lui Ghadafi numai că Ghadafi în România a fost dânsul şi cu Antonescu".

Blaga: Socialiştii europeni fug de USL, PSD, Ponta şi Antonescu; familia populară vine la Bucureşti

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, referitor la Congresul PPE din octombrie de la Bucureşti, că "în timp ce socialiştii europeni fug de USL, de PSD şi de Ponta şi Antones­cu, familia populară vine la Bucureşti".

Blaga a precizat că va informa mem­brii BPN despre stadiul pregătirii Congresului PPE din Bucureşti, care va avea loc în 17-18 octombrie.

El a precizat că evenimentul va fi organizat de PDL şi UDMR, tema fundamentală fiind "pentru o Europă democratică, pentru o Europă prosperă". "Iată că în timp ce socialiştii europeni fug de USL, fug de PSD, fug de domnii Ponta şi Antonescu, familia populară vine la Bucureşti pentru a sprijini România, pentru a sprijini forţe democrative care organizează de fapt Congresul, PDL şi UDMR", a adaugat Blaga.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

28 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9479
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1794
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5370
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.2661

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro