Grupul auto chinez BYD, cel mai mare producător mondial de vehicule electrice (EV), nu a încălcat reglementările de mediu în timpul construcţiei primei sale fabrici din Uniunea Europeană, la Szeged (Ungaria), a declarat vicepreşedintele companiei, Stella Li, potrivit Bloomberg.
Reacţia vine după ce autorităţile de la Budapesta au lansat o investigaţie oficială în urma unor plângeri conform cărora pământ contaminat cu substanţe nocive ar fi fost mutat ilegal de pe şantierul uzinei, conform sursei citate.
„Aceasta este o plângere falsă”, a afirmat Stella Li în cadrul unei conferinţe internaţionale la Belgrad, precizând că firma a mandatat deja o echipă de avocaţi pentru a demonta acuzaţiile, potrivit sursei menţionate.
În ciuda acestei anchete, care face parte dintr-o campanie mai amplă a oficialilor unguri de verificare a sectorului EV şi a producătorilor de baterii, BYD îşi menţine calendarul strategic şi estimează că asamblarea primelor vehicule în Ungaria va începe în trimestrul al patrulea din 2026, arată sursa citată.
Dincolo de investiţia din Ungaria şi de uzina din Turcia, BYD îşi accelerează expansiunea pe continent pentru a localiza producţia şi a evita taxele vamale punitive impuse de UE vehiculelor electrice importate din China, conform Bloomberg.
Compania a confirmat că se află în discuţii avansate cu constructori auto europeni, inclusiv cu grupul Stellantis (producătorul mărcilor Peugeot, Fiat, Jeep sau Opel), pentru preluarea unor fabrici auto active care sunt utilizate sub capacitatea maximă, informează sursa citată.
Strategia BYD mizează pe deţinerea unui acţionariat unic în defavoarea parteneriatelor mixte, potrivit sursei menţionate.
În paralel, grupul deţine deja o listă scurtă de potenţiale locaţii pentru construirea unei a doua fabrici de la zero în Europa, Serbia fiind una dintre opţiunile majore luate în calcul în urma discuţiilor purtate de Stella Li cu preşedintele Aleksandar Vuèić, mai adaugă sursa citată.
Extinderea internaţională agresivă reprezintă o necesitate financiară presantă, în condiţiile în care BYD se confruntă cu o încetinire severă pe piaţa sa de origine. Compania a raportat o prăbuşire de 55% a profitului net în primul trimestru, până la 4,09 miliarde de yuani (aproximativ 590 de milioane de dolari), pe fondul contracţiei vânzărilor interne din China, informează sursa menţionată.
Veniturile trimestriale s-au situat la 150,2 miliarde de yuani, marcând o scădere de 11,8% faţă de perioada similară din 2025 şi atingând cel mai de jos nivel din ultimii doi ani. Cu toate acestea, analiştii financiari estimează o redresare pe termen mediu, anticipând că războiul din Iran şi şocul energetic global asociat vor accelera tranziţia consumatorilor către maşini electrice, poziţionând BYD ca principal beneficiar al majorării vânzărilor externe, potrivit Bloomberg.

















































Opinia Cititorului