BNR prezintă indicatorii monetari înregistraţi la finalul anului trecut

F. A.
Macroeconomie / 24 ianuarie 2013

Masa monetară în sens larg a înregistrat la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut un sold de 222017,2 milioane lei, se arată într-un comunicat remis redacţiei de Banca Naţională a României (BNR).

Faţă de luna precedentă, aceasta a crescut cu 0,6 la sută (zero la sută în termeni reali), iar în raport cu decembrie 2011 masa monetară s-a majorat cu 2,7 la sută (-2,2 la sută în termeni reali).

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna decembrie a anului trecut cu 1,4 la sută (-1,9 la sută în termeni reali) faţă de luna precedentă, până la nivelul de 225874,3 milioane lei.

Creditul în lei a crescut cu 0,1 la sută (- 0,5 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 2,2 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,5 la sută).

La 31 decembrie 2012, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 1,3 la sută (-3,5 la sută în termeni reali) faţă de 31 decembrie 2011, pe seama majorării cu 3,8 la sută a componentei în lei (-1,1 la sută în termeni reali) şi a diminuării cu 0,2 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 2,6 la sută).

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb