BNS: Trimiterea bugetarilor în concediu fără plată va duce la munca voluntară

F. A.
Macroeconomie / 12 august 2009

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical consideră că măsura Guvernului de a trimite bugetarii în concediu obligatoriu fără plată pentru o perioadă echivalentă cu 10 zile lucrătoare va duce la încercarea de a-i convinge pe angajaţi să presteze muncă voluntară în cuantumul acestor ore, au anunţat sindicaliştii, azi, într-o conferinţă de presă.

"Nu există decât o cale de rezolvare a problemei trimiterii salariaţilor din sectorul bugetar zece zile în concediu, şi anume demararea discuţiilor cu sindicatele din fiecare instituţie, cu cifrele concrete pe masă. Astfel se va ajunge la postura de a-i convinge pe salariaţi că este nevoie de muncă voluntară. S-ar putea ca activitatea instituţiilor respective să nu poată funcţiona dacă salariaţii vor fi trimişi în concediu. Munca pe care o depun unii salariaţi ar trebui, astfel, depusă de colegii lor, care vor trebui să stea peste program şi care vor cumula ore suplimentare. Iar orele suplimentare nu pot fi plătite. Această măsură este o abordare fantezistă a problemei şi se poate ajunge la munca voluntară", a declarat preşedintele BNS, Dumitru Costin.

De asemenea, liderul sindical a precizat că măsura de a trimite bugetarii în concediu fără plată este corectă din punct de vedere teoretic, a fost calculată cu cifre reale, dar nu poate fi aplicată. "Este un demers făcut din birou", a menţionat acesta.

Totodată, sindicatele susţin că nu se poate formula un act normativ care să prevadă această măsură, deoarece este ilegal. "Guvernul nu poate da un act normativ în acest sens. Nu există temei legal. Ar trebui modificată legislaţia în domeniul muncii, iar aceasta este valabilă pentru tot sectorul, nu numai pentru cel bugetar", a adăugat Dumitru Costin.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2180
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4644
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6974
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0453
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5812

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
datacenter-forum.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb