Board-ul FMI analizează în 26 martie primele două evaluări ale acordului cu România

A.S.
Macroeconomie / 17 martie 2014

Board-ul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI) urmează să analizeze pe 26 martie primele două evaluări ale acordului stand-by cu ţara noastră, potrivit calendarului publicat pe pagina de Internet a instituţiei financiare internaţionale.

Evaluările au fost realizate la Bucureşti în perioada ianuarie - februarie a acestui an de către misiunea FMI condusă de Andrea Schaechter.

Oficialul Fondului declara, la finalul evaluărilor, că autorităţile noastre nu şi-au îndeplinit ţinta de reducere a arieratelor asumată pentru ultimul trimestru din 2013, exprimându-şi, însă, speranţa că vor reuşi să recupereze.

"Reducerea arieratelor asumată pentru finalul lunii septembrie - sfârşitul lunii decembrie, de un miliard de euro, nu a fost realizată. Sperăm ca Guvernul să revină şi să recupereze. Trebuie luate măsuri de restructurare în aceste companii. Avem ţinte trimestriale, iar ţinta pentru următoarea perioadă este mai mică de un miliard de euro", a afirmat Andrea Schaechter.

Domnia sa nu a nominalizat companiile datoare, dar a precizat că sectorul transporturilor este unul cu probleme în acest sens.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb