Bugetul pe 2009 are două constrângeri, una externă, determinată de criza economică globală, cea mai dură din ultimii 60 de ani, şi una internă, legată de risipa în domeniul cheltuielilor bugetare, din 2008, a declarat azi, premierul Emil Boc, la dezbaterile asupra bugetului de stat.
"Guvernul prezintă un buget care luptă cu criza. Bugetul pe 2009 exprimă viziunea guvernului, ce vrea să lase în urmă o economie stabilă şi nu o ţară datoare. Bugetul pe 2009 elimină risipa", a explicat Emil Boc.
Senatorii şi deputaţii au început, azi, în şedinţă comună, dezbaterile asupra proiectelor Legii bugetului de stat şi Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009. La lucrări participă premierul Emil Boc şi miniştrii de resort, alături de cei 431 de parlamentari prezenţi.
Proiectul bugetului de stat în forma prezentată de Guvern prevede venituri în sumă de 75.704 milioane de lei, cheltuielile cifrându-se la 94.781,8 milioane de lei, cu un deficit de 19.077,8 milioane de lei. Bugetul general consolidat este construit cu un deficit de 2% din PIB, pe baza unei creşteri economice de 2,5%, a unei inflaţii de 5% şi a unui curs mediu pentru un euro de patru lei.












































