Boc:Proiectul bugetului de stat şi Proiectul bugetului asigurărilor sociale pot fi trimise la Parlament spre aprobare

F.A.
Macroeconomie / 3 februarie 2009

Proiectul bugetului de stat şi Proiectul bugetului asigurărilor sociale pot fi trimise la Parlament spre aprobare, dup 17 zile de negocieri, a declarat primul-ministru, Emil Boc, luni seară, după şase ore de negocieri cu partenerii sociali.

Reprezentanţii confederaţiilor patronale au plecat cu satisfacţia că la Planul anticriză iniţial s-au mai adăugat cel puţin două solicitări ale lor: neimpozitarea venitului reinvestit, din trimestru doi al acestui an, şi operaţionalizarea Fondului de garantare pentru IMM-uri şi a fondului de contragarantare.

Reprezentanţii confederaţiilor sindicatelor au ieşit cu promisiunea că în luna aprilie se va face o analiză a evoluţiei economice şi se va decide dacă se vor mai adăuga ceva procente, la cele cinci anunţate, la creşterile salariale. S-a decis de asemenea şi că drepturile prevăzute de Codul Muncii- inclusiv sporurile - nu vor fi afectate. Dar pentru celelalte sporuri se va constitui o Comisie a partenerilor sociali pentru a analiza utilitatea lor pe fiecare domeniu şi va rezulta un act normativ ce va fi aprobat de Guvern. Sporurile de conducere se vor da diferenţiat în funcţie de performanţă şi de importanţa locului de muncă. Orele suplimentare, în opinia primului ministru, trebuie recuperat prin timp liber.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb