Bogdan Aurescu l-a primit pe ambasadorul agreat al Statului Israel la Bucureşti pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare

G.D.
Politică / 23 august 2022

Bogdan Aurescu l-a primit pe ambasadorul agreat al Statului Israel la Bucureşti pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit astăzi, 23 august 2022, pe ambasadorul agreat al Statului Israel la Bucureşti, Reuven Azar, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare. Şeful diplomaţiei române a amintit cu acest prilej dinamica excelentă a contactelor bilaterale politico-diplomatice şi sectoriale, exprimând interesul faţă de dezvoltarea, în continuare, a relaţiilor româno-israeliene, care au caracter strategic. Ambasadorul agreat al Statului Israel a salutat dinamica pozitivă a cooperării bilaterale sectoriale, subliniind dorinţa dezvoltării acesteia în domenii de interes comun precum agricultură, mai ales în lumina rolului pe care România îl joacă în actualul context geopolitic regional pentru prevenirea unei crize alimentare globale, transmite News.ro.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, în acest context, importanţa organizării celei de-a treia reuniuni a Grupului de lucru în domeniul economic România-Israel, aflat în coordonarea celor două ministere de externe, în pregătirea celei de-a treia Şedinţe comune de guvern România-Israel. Ministrul român al afacerilor externe a subliniat sprijinul ferm al României pentru consolidarea relaţiilor Statului Israel cu UE, context în care a evidenţiat eforturile României în favoarea reluării lucrărilor Consiliului de Asociere UE-Israel, aspect agreat în cadrul Consiliului Afaceri Externe din 18 iulie 2022.

Atât ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, cât şi ambasadorul agreat Reuven Azar au evidenţiat oportunitatea intensificării contactelor directe între cele două medii de afaceri la nivel central şi local, având în vedere valoarea adăugată pe care acestea o pot aduce relaţiei bilaterale în ansamblu. Ambasadorul agreat al Statului Israel a salutat dinamica pozitivă a cooperării bilaterale sectoriale, subliniind dorinţa dezvoltării acesteia în domenii de interes comun precum agricultură, mai ales în lumina rolului pe care România îl joacă în actualul context geopolitic regional pentru prevenirea unei crize alimentare globale de proporţii. Ambasadorul agreat a exprimat interes pentru atragerea de noi investiţii israeliene în acest sector, în România, cu accent pe managementul apei, tehnologii înalte de monitorizare şi irigare, domenii în care Statul Israel deţine o expertiză considerabilă, pe care doreşte să o împărtăşească cu România.

De asemenea, a evocat oportunităţile de cooperare în domeniul apărării. Cei doi oficiali au abordat, de asemenea, modalităţi de consolidare a dialogului bilateral pe tema procesului aderării României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, plecând de la experienţa acumulată de Israel în cadrul aceluiaşi proces, în anii 2000. De asemenea, a fost realizat şi un schimb de evaluări privind evoluţiile recente din regiunea Mării Negre şi în Orientul Mijlociu, cu accent pe situaţia de securitate, impactul ameninţărilor actuale şi eforturile celor două state de a promova pacea şi stabilitatea în cele două spaţii. În încheiere, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat încrederea că mandatul noului ambasador va fi marcat de o dinamică ascendentă a dialogului bilateral, afirmând întreaga sa susţinere pentru atingerea acestor obiective.

Bogdan Aurescu i-a urat succes noului ambasador în îndeplinirea mandatului său în România, asigurându-l totodată de întreg sprijinul autorităţilor române şi al Ministerului Afacerilor Externe în derularea activităţii sale viitoare.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

31 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9221
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5466
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8998
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6028
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5779

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro