BOGDAN MAIOREANU (ETORO):"Domolirea inflaţiei împinge pieţele în sus"

Companii / 14 noiembrie 2022

"Domolirea inflaţiei împinge pieţele în sus"

Temerile legate de inflaţie încep să se calmeze, dând investitorilor noi speranţe că băncile centrale vor face o pauză în ceea ce priveşte majorarea ratelor dobânzilor. Bursele de valori au reacţionat pozitiv săptămâna trecută la cele mai recente cifre privind inflaţia din SUA, care arată o scădere, optimismul reînnoit aducând cumpărătorii înapoi pe piaţă.

Bancherii centrali europeni se aşteaptă ca şi inflaţia din zona euro să îşi atingă vârful în curând. Banca Centrală Europeană se aşteaptă ca inflaţia să ajungă la 8,1% la sfârşitul anului şi a majorat dobânzile de trei ori în acest an, rata sa de referinţă fiind acum de 1,5%.

În România, inflaţia (IPC) a crescut cu 1,28% în octombrie, dar inflaţia anuală a încetinit la 15,32%, de la 15,88% în luna precedentă. Creşterea preţurilor s-a datorat în principal alimentelor care au crescut cu 2,29% faţă de septembrie, în timp ce mărfurile nealimentare şi serviciile au înregistrat doar creşteri marginale, sub 1%. Cea mai mare creştere a preţurilor a fost la zahăr, care a crescut cu 11,85%, urmat de cartofi cu aproape 8% şi ouă cu peste 6,6%. Deşi este fostul campion al creşterilor de preţuri, uleiul vegetal s-a ieftinit uşor cu 0,03%.

Salariile medii brute în luna septembrie au fost de 6457 lei, cu 109 lei (1,7%) mai mari decât în luna precedentă. Salariul mediu net a fost de 4003 RON şi a crescut de asemenea cu 1,8%. La nivel anual, creşterea salariilor din România a fost de 13,8%, cu doar 2% sub rata inflaţiei.

La nivel global, inflaţia este principalul motiv de îngrijorare pentru 42% dintre respondenţii unui sondaj Ipsos. Aceeaşi preocupare o putem observa şi în sondajul eToro Retail Investor Beat, unde 23% dintre investitorii chestionaţi sunt îngrijoraţi de evoluţia acestui indicator. În SUA, inflaţia este, de asemenea, principala temere pentru investitori. Prin urmare, nu a fost o surpriză faptul că pieţele au crescut după ultimele date privind inflaţia, unele mai bune decât se aşteptau.

Rata anuală a inflaţiei în SUA a încetinit pentru a patra lună, ajungând la 7,7% în octombrie, cel mai scăzut nivel din ianuarie, sub previziunile pieţei de 8% şi mult mai jos decat 8.2%, cifra publicată în septembrie. Comparativ cu luna precedentă, IPC a crescut cu 0,4%, la fel ca în septembrie şi sub aşteptările unei rate mai mari de 0,6%. Toate aceste date privind inflaţia au fost combinate cu o creştere a numărului de cereri de şomaj de 225.000, mai mare decât cele 220.000 prognozate.

Piaţa a reacţionat imediat, oferind investitorilor cea mai mare mişcare ascendentă a S&P 500, bazată pe datele IPC din 1949 încoace. Vedeta a fost Nasdaq care a crescut cu 7% în timpul şedinţei de joi, dar este încă în scădere cu aproape 30% faţă de maximele de anul trecut. Motivul din spatele acestei mişcări a fost speranţa că Fed şi-ar putea schimba politica de majorare de dobânzi, având în vedere că datele încep să se alinieze cu poziţia sa privind combaterea inflaţiei.

Cu toate acestea, bucuria a fost estompată de prognoza Universităţii din Michigan privind inflaţia, aceasta fiind mai proastă decât aşteptările, cu o inflaţie pe un an de 5,1% iar pe următorii 5 ani aceasta crescând la 3%. Indicatorul de încredere a consumatorilor s-a deteriorat, de asemenea, dar pieţele nu au dorit să renunţe la câştigurile de joi şi au reuşit să închidă pe verde, Nasdaq crescând vineri cu încă 1,88%, după o săptămână nebună. Pieţele au în continuare acelaşi comportament optimist pe o piaţă bear, dar o creştere susţinută este încă puţin probabilă până când inflaţia nu va scădea semnificativ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

03 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9005
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4823
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4945
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3749

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro