Premierul Ilie Bolojan a declarat că problemele din sistemul judiciar semnalate în documentarul Recorder „Justiţia capturată”, care „cel puţin prin modul în care au fost prezentate par grave”, trebuie verificate, iar legislaţia analizată pentru a asigura o funcţionare mai eficientă a Justiţiei.
Întrebat de jurnalişti, pe şantierul Autostrăzii A3, despre dezvăluirile privind disfuncţionalităţile din sistemul judiciar, şeful Guvernului a subliniat că responsabilitatea verificării revine în primul rând celor din interiorul sistemului.
„Cei care au responsabilitate în interiorul sistemului de Justiţie trebuie să-şi facă datoria, iar toate aspectele care au apărut în discuţie, care cel puţin prin modul în care au fost prezentate par grave, ar trebui verificate pentru a se constata exact ce probleme există”, a afirmat Bolojan.
Premierul a arătat că este necesară şi o analiză a cadrului legislativ actual, pentru a identifica eventuale ajustări care să reducă durata proceselor şi riscul prescrierii faptelor.
„După o perioadă de timp în care o legislaţie a funcţionat şi a fost validată, trebuie să vedem în ce măsură aceasta mai corespunde realităţilor. Aspecte precum prescrierea faptelor, durata soluţionării proceselor, delegările sau posibilităţile de intervenţie care pot prelungi anumite dosare trebuie clar reglementate, astfel încât sistemul de justiţie să funcţioneze mai bine”, a spus prim-ministrul.
În acest context, Ilie Bolojan a anunţat că, la finalul şedinţei de Guvern de joi, Executivul a decis constituirea unui grup de lucru care, împreună cu experţi din cadrul Ministerului Justiţiei, va analiza legislaţia şi va formula propuneri de îmbunătăţire.
Premierul a mai atras atenţia asupra scăderii încrederii publice în instituţii, inclusiv în Justiţie.
„Toate sondajele arată o încredere scăzută în lumea politică, în instituţii şi în autorităţi, dar şi în actul de justiţie. Procesele care durează prea mult, faptele ajunse la prescriere sau soluţiile contradictorii date în speţe identice nu au cum să crească încrederea cetăţenilor”, a declarat Bolojan.
Întrebat dacă are încredere în actualul ministru al Justiţiei, Radu Marinescu, sau în fostul ministru de resort, Cătălin Predoiu, premierul a evitat să facă o evaluare directă, argumentând că domeniul nu se află în responsabilitatea sa directă.
„Nu dau note legate de activităţi care nu sunt în directa mea responsabilitate sau unde nu am experienţa necesară pentru a face comentarii”, a spus acesta, adăugând că Ministerul Justiţiei are totuşi un rol important, mai ales în contextul în care ministrul este membru al CSM.
Ilie Bolojan a subliniat că, în urma modificărilor aduse legilor justiţiei, o mare parte din competenţele ministrului au fost transferate către Consiliul Superior al Magistraturii.
„Trebuie să recunoaştem că, după modificările făcute, competenţele ministrului Justiţiei au fost transferate în special către CSM, iar greutatea intervenţiei este astăzi în interiorul şi la conducerea sistemului de justiţie”, a concluzionat premierul.
Aceasta a subliniat că principiul stabilit de CEDO nu este unul personal, ci se aplică tuturor magistraţilor care acţionează cu bună-credinţă.
„În calitate de Procuror-şef european, doresc să îmi exprim îngrijorarea cu privire la recentele dezvăluiri care afectează independenţa şi reputaţia magistraturii din România. Reacţia autorităţilor responsabile la aceste dezvăluiri reprezintă un motiv de îngrijorare şi mai mare”, a precizat Kovesi.
Potrivit acesteia, aplicarea de sancţiuni disciplinare judecătorilor şi procurorilor care iau poziţie împotriva abuzurilor nu poate fi interpretată decât ca o formă de represalii, menită să reducă la tăcere o critică legitimă.
„Autorităţile competente ar trebui să se concentreze asupra fondului acestor critici, prin stabilirea faptelor şi definirea unor măsuri corective adecvate. Aceasta este singura cale de a proteja credibilitatea instituţiilor în ochii cetăţenilor unui stat democratic”, a concluzionat Laura Codruţa Kovesi.




























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2025, 14:26)
Cui cere?Poate lui Predoiu si precupetele alea de la CAB.
Am inca incredere ca Bolojan lasa sofismele astea si nu ne abureste ca ND.
Inteleg ca e greu cu hotii psd care-si vor betonate si acoperite furturile.Doar ca macar in PNL sa faca curatenie,sa nu mai vedem inglodatii in marsavii ca Predoiu,Thuma.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2025, 14:36)
Bolojan vorbeste generalitati.Rastimp primarul Chirica PNL de la Iasi ne spune cum facem o tampenie ca ne impuscam justitia de Craciun,cum am facut cu Ceausescu.Analogia asta ii tradeaza inteligenta,insa nu aia e problema lui cea mai mare.E aia cu coruptia,cu legea!Infantul lui s-a apucat de imobiliare imediat ce a vazut lumina zilei!Justitia aia de o apara e aia care-i tergiverseaza lui zecile de dosare.Asteptam si pe Costel Alexe,alt campion pe ramura dosare.A intrat pe fir si impostorul Muraru din aceeasi filiala,cica Predoiu e dincolo de orice umbra de indoiala,chiar e o statuie vie!Marea problema a lui Bolojan e cum reuseste sa ne faca sa citim diferit penelism si pesedism ca literele diferite nu conving.Si-s putine rau!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2025, 15:55)
Poate viziteaza domnul Premier o toaleta inexistenta de pa autostrada. Daca nu, macar imprejurimile toaletelor de pe autostrada unde troneaza rahatii... nu ar fi singurul loc unde acestia detin suprematia!...