BP şi-a diminuat producţia din cauza uraganelor

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 octombrie 2005

Compania petrolieră britanică BP Plc, cea mai mare din Europa, şi-a diminuat pentru prima oară în mai bine de doi ani producţia de petrol şi gaze, iar oficialii săi anticipează că profitul pe cel de-al treilea trimestru va fi mai mic cu 700 milioane de dolari din cauza pagubelor produse de uraganele Katrina şi Rita. "Deşi nu este posibil să cuantificăm exact, BP estimează în prezent că impactul acestor elemente asupra profitului în trimestrul al treilea va depăşi 700 milioane dolari", a indicat conducerea BP într-un raport de activitate care precede anunţarea rezultatelor trimestriale definitive.

În perioada amintită, producţia ar urma să scadă la aproximativ 3,8 milioane de barili echivalent petrol pe zi, cu 2,8% sub cea realizată în trimestrul al treilea din 2004 (3,91 milioane de barili). Costurile pentru refacerea platformei Thunder Horse din Golful Mexic, aparţinînd BP, s-au ridicat la 100 de milioane de dolari în perioada menţionată.

Platforma Thunder Horse a fost afectată încă din luna iulie, de pe urma uraganului Dennis. Amplasată la 250 de kilometri în larg de New Orleans, aceasta urma să devină cea mai mare platformă de explorare offshore din lume la momentul dării sale în funcţiune, prevăzut anterior pentru sfîrşitul anului.

Totuşi, BP a reiterat estimarea privind producţia pe întregul an în curs, aşteptînd astfel 4,1-4,2 milioane barili de ţiţei pe zi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2584
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5171
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1347
Gram de aur (XAU)Gram de aur669.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb