Brazilia anunţă ridicarea stării de alertă sanitară impusă de COVID-19

G.U.
Internaţional / 18 aprilie

Sursă foto: Marcelo Queiroga/Twitter

Sursă foto: Marcelo Queiroga/Twitter

Ministrul brazilian al sănătăţii, Marcelo Queiroga, a anunţat ridicarea stării de urgenţă sanitară impusă în ţară de pandemia de COVID-19, într-un mesaj difuzat ieri de reţeaua naţională de radio şi televiziune, relatează EFE, conform Agerpres.

Titularul sănătăţii a atribuit această decizie unor factori precum ameliorarea scenariului epidemiologic în ţară, buna primire de către populaţie a campaniei de vaccinare anti-COVID şi eficienţei sistemului public de sănătate (SUS).

Potrivit ministrului Queiroga, guvernul va publica în zilele următoare "un act normativ" stabilind regulile pentru revocarea stării de urgenţă sanitară, declarată la 3 februarie 2020, şi care permite adoptarea unei serii de măsuri excepţionale în cadrul pandemiei, precum utilizarea de vaccinuri cu caracter de urgenţă sau cumpărarea de medicamente fără licenţă.

Totuşi, Queiroga a subliniat că ridicarea stării de urgenţă sanitară "nu înseamnă şi sfârşitul COVID-19" şi că brazilienii vor trebui să convieţuiască cu virusul

După valul virulent de contagieri la începutul anului 2022, cu recorduri zilnice de contagieri, tendinţa se menţine în scădere în Brazilia de la jumătatea lunii februarie, iar duminică ţara a raportat cel mai mic număr de infectări înregistrate într-o singură zi (22) de la declanşarea pandemiei la 29 martie 2020.

Încetinirea se datorează, potrivit experţilor, progresului campaniei de vaccinare, care a permis ca aproape 73 % dintre cei 213 milioane de brazilieni să fie vaccinaţi cu schema completă.

Totuşi, în pofida unei descreşteri a cifrelor, Brazilia rămâne alături de Statele şi Unite şi India una dintre ţările cele mai afectate de pandemie din lume, cu peste 661.000 de decese şi 30,2 de milioane de infectări cu noul coronavirus.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9430
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9319
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7237
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.3717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro