BRD SocGen începe anul 2010 tot în fruntea brokerilor de la BVB

F.A
Bănci-Asigurări / 29 ianuarie 2010

Divizia de brokeraj a BRD SocGen a fost cel mai activ broker de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în prima lună din 2010, datorită tranzacţiilor importante cu titluri de stat pe care le-a intermediat, în valoare de 230,21 milioane lei, potrivit statisticilor operatorului de piaţă, relatează NewsIn.

Astfel, în ianuarie, BRD SocGen a intermediat la BVB tranzacţii de 259,51 milioane lei, aproape 90% din acest rulaj fiind generat de schimburile cu obligaţiuni şi titluri de stat. BRD-SocGen a fost lider şi în 2009 în topul intermediarilor de la BVB, cu o valoare tranzacţionată de 1,43 miliarde lei, cu mult peste nivelul din 2008.

În calamentul lunii ianuarie, Raiffeisen Capital & Investment a ocupat locul 2, cu un rulaj de 228,43 milioane lei, iar casa de brokeraj IFB Finwest a ocupat a 3-a poziţie, cu o valoare intermediată de 168,79 milioane lei.

Pe a 4-a poziţie a urmat Piraeus Bank România, cu o valoare tranzacţionată de 118,11 milioane lei, iar pe cinci s-a situat BT Securities, cu 104,54 milioane lei.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3403
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8009
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3879
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.4380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb