BRM vrea să dezvolte bursa cerealelor în parteneriat cu băncile

A.T.
Piaţa de Capital / 14 aprilie 2010

Conducerea Bursei Române de Mărfuri (BRM) a sperat că va putea pune rapid bazele unei pieţe a cerealelor odată cu lansarea procesului de certificare a depozitelor şi cu emiterea acestor certificate de pozit. Septimiu Stoica, preşedintele BRM, susţine că legislaţia mai trebuie îmbunătăţită pentru demararea tranzacţiilor bursiere cu aceste certificate. Astfel, BRM a lansat ample consultări cu băncile şi a încheiat deja un parteneriat cu CEC, iar altul, cu BRD, este în curs de semnare.

Domnul Stoica a menţionat: "Băncile au tot interesul să poată să-şi valorifice garanţiile oferite de producătorii de cereale pe o piaţă lichidă şi transparentă. Astfel, în cazul în care, o instituţie financiară nu îşi poate recupera împrumutul acordat unui producător, îşi poate valorifica garanţia prin tranzacţii bursiere cu acest tip de certificate".

Chiar dacă există pe piaţă certificate de depozit, proprietarii lor au preferat să le tranzacţioneze direct cu cei interesaţi, şi nu au venit la BRM. Septimiu Stoica a explicat că lipsa de interes pentru tranzacţionarea într-un mediu transparent este dată de existenţa "samsarilor" de cereale pe această piaţă, dar şi de multitudinea de producători mici, care preferă să vândă direct marfa sau certificatele de depozit către aceşti intermediari.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1594
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.5504

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb