BUCUREŞTI: La "Timon" vor fi lansate 15 proiecte imobiliare

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 12 septembrie 2007

La Târgul Imobiliar Naţional - "Timon" - vor fi lansate, în premieră, 15 proiecte imobiliare, care vor reuni peste 15.000 de locuinţe, situate în Bucureşti, Valea Prahovei, pe Litoral, dar şi în străinătate. Preţurile unităţilor locative vor fi cuprinse între 40.000 şi 1,5 milioane de euro. "Timon" se va desfăşura în perioada 3-7 octombrie, la World Trade Center Bucureşti.

Ediţia din luna octombrie a Târgului Imobiliar reprezintă o continuare a proiectelor de acest tip dezvoltate de "Admedia Consulta". Diversitatea ofertei pentru satisfacerea celor cinci categorii de public vizate - cumpărători de locuinţe la preţuri medii, cumpărători interesaţi numai de oferta de vile, cumpărători de locuinţe de vacanţă, cumpărători de locuinţe de lux, precum şi inves­titorii - este obiectivul principal al primului eveniment imobiliar al acestei toamne.

În cadrul ediţiei derulate în martie, au fost încheiate contracte în valoare mai mare de 10 milioane de euro, contractele semnate imediat după târg valorând peste 40 milioane de euro.

Pentru ediţia de toamnă, spaţiul expoziţional a fost ocupat în totalitate încă de la jumătatea lunii august, la manifestare urmând să fie prezenţi peste 40 de expozanţi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2555
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5412
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5726
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.1034

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb