Bunuri de Larg Consum

4 octombrie 2010

Televizoarele Sony 3D pe primele trei locuri, pe segmentul televizoarelor LCD 3D

C.P.Companii / 1 octombrie 2010

Televizoarele Sony 3D ocupă primele trei locuri, pe segmentul televizoarelor LCD 3D, în clasamentul 3D Radar al celor mai bune 10 televizoare 3D prezente pe piaţă la ora actuală, depăşind astfel produsele similare ale celorlalţi producători şi confirmând poziţia de lider a companiei Sony pe segmentul televizoarelor 3D, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Băcănia Veche s-a deschis oficial

F. A.Companii / 30 septembrie 2010

Băcănia Veche, unul dintre start-up-urile selectate în programul Start&Grow, lansat de startups.ro împreună cu Microsoft România, a fost deschisă în mod oficial începând cu această săptămână, informează un comunicat remis redacţiei.

Un nou magazin OBI în Capitală

F. A.Companii / 29 septembrie 2010

OBI, principalul retailer de DIY şi grădinărit din Europa Centrală şi de Est, inaugurează un nou magazin, al 2-lea din Bucureşti după OBI Berceni şi al 7-lea de pe piaţa din ţara noastră, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

La Fântâna achiziţionează Rokor Ecostyle

F. A.Companii / 29 septembrie 2010

După ce La Fântâna a achiziţionat Rokor Ecostyle, compania Rokor îşi păstrează personalitatea juridică şi marca şi va continua să opereze pe piaţa din ţara noastră ca divizie dedicată segmentului sistemelor de purificare a apei a Grupului La Fântâna, informează un comunicat remis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Oradea Shopping City va fi gata în primăvară

A.T.Ziarul BURSA #Companii / 29 septembrie 2010 /

"Shopping Center Holding" SRL, compania care a preluat prin licitaţie primul mare centru comercial falimentar din ţară - Tiago Mall Oradea contra sumei de 30,5 milioane de euro, a anunţat, ieri, într-un comunicat, că va finaliza proiectul...

Abstract Soul, o nouă colecţie SJD by Anca Popea

Abstract Soul, o nouă colecţie SJD by Anca Popea

F. A.Companii / 28 septembrie 2010

Sfera Jewelry Design (SJD) by Anca Popea lansează "Abstract Soul", o nouă colecţie de bijuterii de autor, interpretări libere sau inspirate în cea mai mare parte de expresionismul abstract, informează un comunicat remis redacţiei.

Caravana "Experience Samsung Tour" vine în ţara noastră

Caravana "Experience Samsung Tour" vine în ţara noastră

F. A.Companii / 28 septembrie 2010

Între 1 şi 9 octombrie, caravana "Experience Samsung Tour" vizitează ţara noastră, prezentând publicului autohton cele mai noi tehnologii Samsung, din toate categoriile de produse ale companiei, informează un comunicat remis redacţiei.

Primul magazin Panasonic inaugurat în Unirea Shopping Center

F. A.Companii / 27 septembrie 2010

Primul magazin Panasonic, dintr-o nouă serie, a fost inaugurat azi în centrul comercial Unirea Shopping Center. În cadrul evenimentului de deschidere a fost prezentată, în premieră pe piaţa românească, prima cameră 3D pentru amatori din lume,...

Xerox a participat la Print&Sign 2010

Xerox a participat la Print&Sign 2010

F. A.Companii / 27 septembrie 2010

Xerox România a prezentat, la cel mai important târg destinat industriei de print şi semnalistică, Print&Sign 2010, o parte dintre cele mai bine vândute echipamente de producţie, de format mare şi de birou aflate în portofoliul său,...

BILLA România inaugurează cel de-al doilea magazin din Iaşi

F. A.Companii / 27 septembrie 2010

Joi, 30 septembrie, BILLA România va inaugura cel de-al doilea supermarket din Iaşi. Această nouă filială înseamnă pentru BILLA împlinirea a 54 de unităţi operate în ţara noastră, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Magazinul din Iaşi are o...

BILLA România deschide primul magazin din Braşov

F. A.Companii / 21 septembrie 2010

BILLA România va deschide azi prima filială din oraşul Braşov. Magazinul din Braşov are o suprafaţă de vânzare de 500 de metri pătraţi şi va pune la dispoziţia clienţilor săi peste 5000 de articole, informează un comunicat remis redacţiei.

Peste 1240 de ţărani vor vinde în noua Piaţă Obor

C.P.Companii / 21 septembrie 2010

În prag de toamnă, peste 1240 de ţărani din toate zonele tradiţional agricole ale ţării vor veni în sectorul 2 pentru a umple cu legume şi fructe sutele de tarabe din noua Piaţă Obor care îşi va deschide porţile sâmbătă, 2 octombrie a.c.

Huawei aduce în ţara noastră tableta S7

F. A.Companii / 20 septembrie 2010

Tableta-telefon S7, care rulează sistemul de operare Android 2.1., va intra în magazinele din ţara noastră în ultimul trimestru al acestui an, la preţul de aproximativ 350 de euro, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Billa aniversează 11 ani pe piaţa românească

F. A.Companii / 16 septembrie 2010

Anul 2010 reprezintă pentru lanţul de supermarketuri Billa împlinirea a 11 ani de când activează pe piaţa din ţara noastră. Această aniversare va fi sărbătorită printr-o amplă campanie de oferte speciale, care va demara azi şi va continua până la...

miniMAX Discount se extinde la Alba-Iulia

miniMAX Discount se extinde la Alba-Iulia

F. A.Companii / 16 septembrie 2010

miniMAX Discount continuă expansiunea naţională şi inaugurează azi 3 unităţi în municipiul Alba-Iulia, rezultatul unor reamenajări de spaţii operate anterior de reţeaua Spar. Investiţia medie în fiecare reamenajare este de 250,000 euro, potrivit...

ALERTAsesoft a preluat Flanco

I.S.Companii / 16 septembrie 2010

Iulian Stanciu şi Sebastian Ghiţă, acţionarii grupului Asesoft, vor prelua pachetul majoritar al retailerului Flanco. Aceştia vor asigura o infuzie de capital de 4 milioane de euro, pentru a accelera dezvoltarea Flanco. Brandul Flanco se va menţine.

Un nou supermarket BILLA pentru arădeni

F.A.Companii / 15 septembrie 2010

Joi, 16 septembrie, BILLA România va deschide cel de-al treilea supermarket din Arad. Acest nou supermagazin înseamnă pentru BILLA împlinirea a 52 de unităţi operate în România, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Panasonic lansează o nouă cameră video HD de umăr

Panasonic lansează o nouă cameră video HD de umăr

F. A.Companii / 15 septembrie 2010

Panasonic a lansat, în premieră europeană, în cadrul târgului IBC la Amsterdam, noua cameră video de umăr AG-HMC81. Noua cameră este proiectată să întâlnească nevoile profesioniştilor din industrie permiţându-le mai multă flexibilitate la...

Dan Sântimbreanu, noul director de comunicare al Siemens

Dan Sântimbreanu, noul director de comunicare al Siemens

F. A.Companii / 15 septembrie 2010

Siemens anunţă numirea unui nou director de comunicare. Începând cu 1 septembrie 2010, Dan Sântimbreanu este noul Director al departamentului Corporate Communications al Siemens. Această promovare survine după 3 ani petrecuţi în Siemens în...

Nikon lansează un nou aparat foto

F. A.Companii / 15 septembrie 2010

Skin, importator şi distribuitor al unora dintre cele mai importante branduri internaţionale din domeniul tehnologiei informaţiei şi unic importator Nikon în ţara noastră, anunţă lansarea aparatului foto Nikon D7000, un nou DSLR în format DX care...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
cosmopharm.eu
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2346
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5815
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6771
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1309
Gram de aur (XAU)Gram de aur608.4601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo