Bursa americană a deschis în scădere

F.A.
Piaţa de Capital / 12 februarie 2010

Bursa de pe Wall Street a deschis în scădere sedinţa de astăzi, indicele Dow Jones căzând în câteva minute la 126 de puncte, informează CNNMoney, potrivit Hotnews.

Astfel, la câteva minute de la debutul tranzacţionărilor, indicele Dow Jones a pierdut 126.89 puncte, respectiv 1.25%. Indicele Nasdaq Composite a scăzut 20.41 puncte, în timp ce S&P 500 s-a depreciat cu 11.91 puncte, respectiv 1.10%.

Bursa americană a închis pe plus şedinţa de ieri, pe fondul informaţiilor conform cărora liderii europeni au ajuns la un acord de principiu cu autorităţile din Grecia pentru un ajutor financiar direct în caz de necesitate. Indicele Dow Jones Industrial s-a apreciat cu 105,81 puncte (1,05%), ajungând la 10.114,19 puncte. Standard & Poor"s 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a închis cu 10,34 puncte în plus (0,97%) până la 1.078,47 puncte, în timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizează tendinţa companiilor tehnologice, a închis în urcare cu 29,54 puncte în plus (1,38%) până la 2.177,41 puncte.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb