Bursa Română de Mărfuri anunţă operationalizarea deplină şi deschiderea pieţei sale de energie electrică

R.S.
Comunicate de presă / 23 mai 2024

Bursa Română de Mărfuri anunţă operationalizarea deplină şi deschiderea pieţei sale de energie electrică

Consecventă programului său de dezvoltare în sprijinul modernizării şi integrării europene a sectorului energetic românesc, Bursa Română de Mărfuri (BRM) anunţă operationalizarea deplină şi deschiderea pieţei sale de energie electrică cuplată în data de 22 mai 2024, ca parte a Pieţei Europene Intra-zilnice de Energie Electrică Cuplată - SIDC (Single Intraday Coupling). În această zi, au avut loc primele tranzacţii realizate cu succes.

În opinia experţilor, această construcţie tehnică şi instituţională complexă, realizată şi pusă în funcţiune în colaborare cu prestigioasa bursă de energie Nord Pool, una dintre pieţele de referinţă la nivel mondial, la cele mai înalte standarde actuale, marchează un pas de importanţă majoră în dezvoltarea pieţei energetice din România.

Integrarea platformei de tranzacţionare a BRM în SIDC reprezintă acum un element esenţial în dinamica creşterii eficienţei Pieţei Intrazilnice de Energie Electrică Cuplată din Europa. Participanţii din ţările Uniunii Europene vor beneficia de o piaţă de energie electrică mai lichidă şi, prin urmare, mai competitivă, adăugând flexibilitate şi reducând volatilitatea preţurilor, cu efecte benefice asupra costurilor suportate de utilizatorii finali.

De menţionat că SIDC cuplează în prezent pieţele continue intrazilnice din 25 de ţări europene: Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania şi Suedia.

Bursa Română de Mărfuri doreşte să îşi exprime respectul şi să mulţumească tuturor participanţilor implicaţi în demersul operationalizării noii sale pieţe, felicitându-i pentru reuşita obţinută.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb