Bursele americane au deschis pe verde, în ciuda temerilor privind sectorul bancar

F. A.
Piaţa de Capital / 21 ianuarie 2009

Bursele americane au deschis în urcare şedinţa de azi, după declinul din ziua precedentă, în pofida îngrijorărilor investitorilor referitoare la starea sistemului bancar, relatează AFP.

Indicele Dow Jones Industrial Average a avansat cu 112,07 puncte, sau 1,41%, la 8.061,16 puncte, iar indicele Nasdaq, în componenţa căruia intră mai ales acţiuni ale companiilor tehnologice, a urcat cu 1,90%, sau 27,37 puncte, la 1.468,23 puncte.

Marţi, ca un semn al gravităţii situaţiei economice mondiale, învestitura noului preşedinte Barack Obama nu a reuşit să ducă bursele americane pe verde, acestea înregistrând căderi semnificative din cauza deprecierii titlurilor bancare.

Conform datelor de la închidere, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) a pierdut 332,13 puncte, sau 4,01%, la 7.949,09 puncte. Indicele vedetă nu a mai închis sub nivelul de 8.000 de puncte din 20 noiembrie, 2008. Acesta chiar a urcat la peste 9.000 de puncte, la începutul acestui an.

Indicele Nasdaq a pierdut 88,47 puncte, sau 5,78%, la 1.440,86 puncte, în timp ce indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 44,90 puncte, sau 5,28%, la 805,22 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2364
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0575
Gram de aur (XAU)Gram de aur673.5117

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb