Bursele din lume

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier /

Bursele din lume

London Stock Exchange 

- Acţiunile gigantului energetic britanic Wood Group Plc au scăzut cu 3,6% la ora locală 14.15, ajungând la 415 pence, după ce acesta a anunţat că îşi va înstrăina operaţiunile nucleare pentru 250 de milioane de lire sterline (303,65 milioane de dolari), cu scopul reducerii datoriilor.

- Titlurile OneSavings Bank Plc au înregistrat un minus de 4,4%, la 339,80 pence. Banca a raportat scăderea câştigurilor sale în primul semestru din 2019.

- Acţiunile companiei aeriene irlandeze low-cost Ryanair Holdings Plc au coborât cu 0,3%, la 8,56 euro. Echipajele de cabină ale diviziei Ryanair din Portugalia au intrat ieri într-o grevă programată să se des-făşoare până în 25 august.

- Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 1,2%, la 7.207,55 puncte, la ora locală 14.22

Borsa Italiana

- Acţiunile UniCredit SpA, cel mai mare grup bancar din Italia, s-au apreciat cu 1,5%, la 9,68 euro, iar cele ale rivalului Intesa Sanpaolo SpA - cu 1,8%, la 1,94 euro, după demisia de marţi a premierului Giuseppe Conte.

- Titlurile companiei auto italo-americane Fiat Chrysler Automobiles NV au crescut cu 3,9%, la 11,59 euro, după ce cotidianul Il Sole 24 Ore a sugerat că precedentul acord de fuziune dintre Fiat şi Renault SA din Franţa, care a fost abandonat, ar putea fi din nou pe masa discuţiilor.

- Indicele bursier FTSE MIB s-a apreciat cu 2% în jurul orei 15.30, atingând 20.889,38.

Euronext Paris

- Acţiunile Renault SA au crescut cu 4,9% la ora locală 15.12, ajungând la 51,12 euro, pe fondul celor publicate de Il Sole 24 Ore privind reluarea discuţiilor Fiat Chrysler.

- Indicele bursier CAC 40 a urcat cu 1,7%, la 5.432,91 puncte.

New York Stock Exchange

- Titlurile Goldman Sachs Group Inc. au urcat cu 1,3% la ora locală 09.32, atingând 202,70 dolari. Banca de investiţii a devenit oficial, marţi, creditor prin carduri, lansând un produs împreună cu gigantul tehnologic Apple Inc. Intenţia băncii americane este să îşi dezvolte operaţiunile cu credite de consum, potrivit Reuters.

În plus, Goldman Sachs a solicitat controlul majoritar la societatea mixtă din China, în care este parte.

- Acţiunile Alibaba Group Holding Ltd., cea mai mare companie de comerţ electronic din China, au cres-cut cu 0,3% pe piaţa americană, la ora 09.37, ajungând la 177,82 dolari. Alibaba Group şi-a amânat listarea în valoare de 15 miliarde de dolari la Bursa din Hong Kong, pe fondul tulburărilor politice din centrul financiar asiatic, spun surse citate de Reuters.

- La ora 09.37, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,8%, la 2.923,96 puncte, Dow Jones Indus-trial Average - tot cu 0,8%, la 26.175,09.

Nasdaq

- Titlurile producătorului de cipuri Intel Corp. s-au apreciat cu 1%, la ora 09.39, la 47,08 dolari. Societatea a lansat, marţi, primul său procesor care utilizează inteligenţa artificială, acesta fiind destinat centrelor mari de computere.

- Indicele Nasdaq Composite a cres-cut cu 0,9% la ora 09.39, afişând un nivel de 8.017,21 puncte.

Tokyo Stock Exchange

- Acţiunile lanţului hotelier nipon Unizo Holdings Co. s-au depreciat cu 0,7%, la 4.275 yeni. Ichigo Asset Management a dezvăluit că are o deţinere de 5,56% din Unizo Holdings - ţintă de preluare pentru operatorul japonez de telefonie mobilă SoftBank Group Corp.

- Titlurile grupului petrolier Inpex Corp. au pierdut 1,6%, ajungând la 911 yeni, pe fondul declinului cotaţiilor de pe piaţa de profil.

- Indicele Nikkei 225 a scăzut cu 0,3%, la 20.618,57.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile Evolution Mining Ltd., producător de aur din Australia, au consemnat un declin de 2%, la 4,99 dolari australieni, în condiţiile în care cotaţia metalului preţios a scăzut.

- Indicele S&P/ASX 200 a coborât cu 0,9%, la 6.483,30.

Hong Kong Stock Exchange

- Titlurile Industrial & Commercial Bank of China Ltd. au stagnat pe piaţa din Hong Kong la 4,94 dolari HK, după ce Bank of East Asia Ltd. a avertizat că protestele prelungite din oraşul-stat ar putea afecta economia acestuia şi a Chinei continentale.

- Acţiunile Hong Kong & China Gas Company Ltd. au coborât cu 5,3%, la 5,77 dolari HK, după ce societatea a raportat scăderea cu 18,8% a profitului său în prima jumătate a anului.

- Indicele bursier Hang Seng a urcat cu 0,2%, la 26.270,04 puncte.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS