BURSELE DIN LUMEAvans uşor pe pieţele europene

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier /

Avans uşor pe pieţele europene

Bursele din Europa au crescut uşor ieri, în a doua parte a zilei, investitorii fiind precauţi după ce China a anunţat date care arată încetinirea avansului economiei sale, pe fondul războiului comercial cu Statele Unite.

Acţiunile companiei belgiano-olandeze de biotehnologie Galapagos NV s-au apreciat cu 20,4%, la recordul de 154,30 euro. Gigantul american Gilead Sciences Inc. a anunţat că va investi 5,1 miliarde de dolari în Galapagos.

Titlurile producătorului franco-elveţian de ciment LafargeHolcim Ltd. au urcat cu 0,4%, la 48,60 franci. Compania a semnat un acord cu fondul suedez Oresa pentru achiziţia Somaco, unul din cei mai mari producători de prefabricate din România.

Acţiunile companiei auto franceze Peugeot SA au câştigat 1,6%, ajungând la 22,38 euro, deşi aceasta a anunţat că vânzările grupului PSA (proprietarul Peugeot) au scăzut cu 12,8% în primul semestru al acestui an, la 1,9 milioanede de vehicule, din cauza impactului mare al încetinirii pieţelor emergente asupra operaţiunilor sale externe.

Titlurile furnizorului britanic de software Micro Focus Plc au scăzut cu 4,8%, la 1.679,60 pence. Preşedintele executiv al companiei a vândut acţiuni de 11,6 milioane de lire sterline (14,6 milioane de dolari).

Acţiunile gigantului internaţional Anheuser-Busch InBev NV au pierdut 1,2% pe piaţa belgiană, ajungând la 77,97 euro. Producătorul de bere a anunţat că nu va merge mai departe cu planificata listare la Bursa de la Hong Kong a afacerii sale din regiunea Asia-Pacific - Budweiser Brewing Company APAC Ltd.

La ora 16.20 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,4%, la 7.536,52 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,2%, la 5.582,42, AEX al Bursei din Amsterdam - cu 0,5%, la 569,99.

Oscilaţii în SUA

Pieţele de pe Wall Street au fluctuat ieri, în deschidere, odată cu lansarea sezonului raportărilor financiare ale companiilor.

Acţiunile Citigroup Inc. s-au depreciat cu 1,6%, la 70,61 dolari, deşi banca a anunţat că profitul său a sporit cu 7% în trimestrul al doilea din 2019, în ritm anual, la 4,8 miliarde de dolari.

Titlurile gigantului Amazon.com, din sectorul vânzărilor online, au cres­cut cu 0,3%, la 2.016 dolari, chiar dacă peste 2.000 de lucrători de la şapte centre de logistică ale sale din Germania au intrat ieri în grevă, pentru cel puţin două zile.

Acţiunile McDonald's Corp., compania care deţine cel mai mare lanţ de restaurante fast-food din lume, au câştigat 0,3%, ajungând la 213,43 dolari. Duminică, aproximativ 70 de tineri din cadrul mişcării ecologiste Youth for Climate France au blocat un restaurant McDonald's la Bordeaux, timp de mai multe ore, pentru a denunţa "acest simbol al supraconsumului, risipei şi creşterii intensive a animalelor".

Titlurile grupului hotelier Hilton Worldwide Holdings Inc. au coborât cu 0,4%, la 99,15 dolari. Compania intenţionează să deschidă mai multe hoteluri de lux în acest an, vrând să recupereze decalajul care o separă de rivalii Marriott şi Hyatt pe segmentul hotelurilor de lux, conform The Wall Street Journal.

La ora 09.47, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,05%, la 3.015,52 puncte, Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,08%, la 27.311,22, Nasdaq Composite - cu 0,02%, la 8.242,35.

Fluctuaţii în Asia

Bursele din Asia au fluctuat ieri, după ce China a anunţat că PIB-ul său a consemant, în trimestrul al doilea din 2019, cel mai lent ritm de avans din ultimii 27 de ani (+6,2%).

Acţiunile gigantului tehnologic chinez Tencent Holdings Ltd. s-au apreciat cu 1,6% pe piaţa din Hong Kong, la 360,80 dolari HK, iar cele ale producătorului chinez de carne de porc WH Group Ltd. - cu 1,8%, la 7,89 dolari HK.

Titlurile administratorului de fonduri AMP Ltd. din Australia au scăzut cu 15,8%, la 1,81 dolari australieni, după ce acesta a informat că este foarte puţin probabil să-şi vândă activităţile de pe segmentul asigurărilor de viaţă.

Acţiunile China Petroleum & Chemical Corp. au urcat cu 0,4%, la 5,26 yuani, iar cele ale PetroChina Co. au coborât cu 0,5%, la 6,64 yuani, pe fondul fluctuaţiilor cotaţiilor ţiţeiului.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a scăzut cu 0,7%, la 6.653 puncte, SSE Composite al celei din Shanghai a urcat cu 0,4%, la 2.942,19, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 0,3%, la 28.554,88.

Bursele din Japonia au fost închise ieri (sărbătoare naţională).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS