BURSELE DIN LUMEPieţele europene, atente la evoluţiile geopolitice şi rezultatele companiilor

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier /

Pieţele europene, atente la evoluţiile geopolitice şi rezultatele companiilor

Bursele din Europa au scăzut ieri, investitorii analizând evoluţiile geopolitice din lume şi rezultatele anunţate de unele companii.

Titlurile "Ryanair Holdings" Plc s-au depreciat cu 3,1%, la 10,47 euro. Compania irlandeză estimează un declin al profitului său în 2019, deoarece preţurile biletelor ar putea scădea cu până la 2%. Însă, directorul operatorului de transport aerian low-cost, Michael O'Leary, a declarat că se aşteaptă ca societatea să beneficieze de pe urma oricărui "război al tarifelor" în industria aeriană.

Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au coborât cu 3,6%, la 6,62 euro. Specialişti în prevenirea spălării banilor de la "Deutsche Bank" au recomandat, în 2016 şi 2017, ca mai multe tranzacţii ale unor entităţi controlate de preşedintele Donald Trump şi ginerele său, Jared Kushner, să fie raportate ca suspecte la o agenţie de combatere a delictelor federale, anunţă publicaţia New York Times.

Titlurile producătorului francez de articole de lux "LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton" SA au pierdut 3%, afişând un preţ de 330,60 euro. LVMH a decis să cumpere producătorul de vinuri Le Chateau du Galoupet, extinzându-şi astfel portofoliul de vinuri şi băuturi spirtoase.

Acţiunile companiei petroliere franceze "Total" SA au scăzut cu 0,1%, la 49,12 euro, iar cele ale grupului anglo-olandez de profil "Royal Dutch Shell" Plc - cu 0,3%, la 2.529,50 pence, deşi cotaţiile de pe piaţa de profil au urcat.

La ora 16.16 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,8%, la 7.288,58 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,7%, la 5.345,87, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,7%, la 12.025,64.

SUA, în declin din cauza conflictului cu "Huawei"

Pieţele de pe Wall Street, au scăzut ieri, investitorii temându-se de impactul conflictului dintre Statele Unite şi grupul chinez "Huawei Technologies". Amintim că, săptămâna trecută, preşedintele SUA, Donald Trump, le-a interzis grupurilor americane să facă comerţ în telecomunicaţii cu companii străine considerate periculoase pentru securitatea naţională, măsură ce vizează în special "Huawei".

Acţiunile producătorului de semiconductori "Qualcomm" Inc. s-au depreciat cu 4,9%, la 77,52 dolari, iar cele ale "Micron Technology" Inc. - cu 3,7%, la 34,72 dolari. Ambele companii sunt furnizori ai "Huawei".

Titlurile "Alphabet" Inc., compania care deţine "Google", au consemnat un declin de 2,3%, la 1.141,69 dolari. "Google" a suspendat unele afaceri cu "Huawei", care implicau transferul de produse hardware şi software, conform unor surse citate de Reuters.

Acţiunile băncii de investiţii "Goldman Sachs Group" Inc. au coborât cu 0,5%, la 196,40 dolari. Banca a anunţat că a intrat în negocieri exclusive cu fondul de investiţii francez "PAI Partners" în vederea achiziţiei lanţului de hoteluri "B&B Hotels".

La ora 09.42, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,6%, la 2.841,11 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,6%, la 25.610,01, Nasdaq Composite - cu 1,6%, la 7.691,57.

Curs mixt în Asia

Bursele din Asia au urmat un curs mixt ieri, India şi Australia având câştiguri importante în urma alegerilor din cele două ţări.

Titlurile grupului oţelier indian "Tata Steel" Ltd. s-au apreciat cu 3,1%, la 483,80 rupii, iar cele ale companiei auto "Tata Motors" Ltd. - cu 7,2%, la 189,50 rupii.

Acţiunile "National Australia Bank" Ltd. au urcat cu 7,9%, la 25,81 dolari australieni, iar cele ale "Commonwealth Bank Australia" - cu 6,3%, la 77,40 dolari australieni.

Titlurile companiei aeriene australiene "Qantas Airways" Ltd. au înregistrat un plus de 2,3%, la 5,35 dolari australieni.

Acţiunile "Woodside Petroleum" Ltd., producător australian de ţiţei, au scăzut cu 0,4%, la 37,05 dolari australieni, iar cele ale "Oil Search" Ltd. - cu 0,7%, la 7,70 dolari australieni, în pofida faptului că preţul ţiţeiului a urcat.

În acelaşi sector, titlurile CNOOC Ltd. din China au câştigat 2,1% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 13,66 dolari HK.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a urcat cu 1,7%, la 6.476,10 puncte, BSE Sensex al celei din Bombay - cu 3,8%, la 39.352,67, Hang Seng al pieţei din Hong Kong a scăzut cu 0,6%, la 27.787,61.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Real Estate & Construction Forumwww.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSCEBSMART TRANSFORMATION 2019
Cabinet de avocatTMPS