BVB Aprecieri pe linie pentru indici

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 6 martie

Aprecieri pe linie pentru indici

Tranzacţiile cu acţiuni Banca Transilvania - pe prima treaptă în topul rulajului

Evaluarea bursieră a Electro-Alfa International a ajuns la 2,07 miliarde lei, cu 24,3% peste cea din oferta publică

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut aprecieri pe linie în şedinţa de tranzacţionare de ieri, în contrast cu deprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a consemnat un avans de 1,65%, până la 27.502 de puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat 1,28%, până la 5.414 de puncte. Pieţele de acţiuni europene, inclusiv Bursa de Valori Bucureşti, se află într-o corecţie cauzată de războiul din Iran.

Valoarea tranzacţiilor realizate în piaţa noastră s-a ridicat la 155 milioane de lei, sub cea din sesiunea anterioară, de 172 milioane de lei, în conditiile în care în piata „deals” nu a fost derulat niciun schimb.

În piaţa „regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au cumulat un rulaj de 33,5 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua la preţul unitar de 35,22 lei, în creştere cu 3,59%.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile producătorul de echipamente electrice şi soluţii pentru infrastructură energetică Electro-Alfa International (EAI), care s-au apreciat cu 0,92%, la preţul de 11 lei, în condiţiile unor schimburi de 17,5 milioane lei. Evaluarea bursieră a companiei care s-a listat în această săptămână la BVB a ajuns la 2,07 miliarde lei, cu 24,3% peste cea rezultată în urma ofertei, de aproape 1,67 miliarde lei.

Acţiunile producătorului de gaze OMV Petrom (SNP) care s-au apreciat cu 1,37%, la preţul de 0,997 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 14 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Romgaz (SNG), care au cumulat un rulaj de 9,7 milioane de lei, acţiunile SNG încheind ziua în scădere cu 0,52%, la preţul unitar de 11,46 lei.

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 1,29%, până la 2.005 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri şi al Fondului Proprietatea, s-a apreciat cu 1,35%, la 100.304 de puncte. Indicele BETAeRO, care grupează companiile considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a urcat cu 1,06%, până la 1.005 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1.”Comelf” (CMF): +7,76%

2. ”Şantierul Naval Orşova” (SNO): +5,49%

3. ”Romcab” (MCAB): +4,76%

4. ”Electromagnetica" (ELMA): +4,17%

5. ”Ropharma" (RPH): +3,96%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”Armătura” (ARM): -10,00%

2. ”Carbochim” (CBC) : -4,83%

3. ”Roca Industry" (ROC1): -3,74%

4. ”Transilvania Broker de Asigure” (TBK): -3,31%

5. ”MedLife” (M): -2,38%

Opinia Cititorului ( 22 )

  1. Dead cat bounce...vindeti tot acum cat aveti o sansa ca mai sunt biduri.

    1. ...

      ...

      imi pare rau ca ai vandut cand nu trebuia

      ...ati analizat ultima data graficul indicelui BET si al majoritatii companiilor din BET (mai ales energie), ar fi ele de cumparat pe asa grafic? Dpmdv, nu prea....dar e drept ca BVB-ul e plin de surprize...

      in contextul noului razboi, sunt cateva companii (mai ales energie) care vor prolifera ;-)

      Unele chiar se vor reproduce. Prin sciziparitate.

      ...nu vor prolifera pentru ca multe altele, mai mici sau mai mari,

      vor da ortul popii...datorii neplatite, somaj, reducere consum...pierderi.

      Unde va fi pretul? 

      daca tu te uiti pe aero, succes!

      Sa inteleggem ca ,acum ,cu razboiul asta,se va opri Dunarea din curs ,se vor intoarce toate raurile,Opresc astia Cernavoda,Transgaz inchide toate conductele,Romgaz nu mai pompeaza nimic,SNP opreste tot si pleaca, Electrica opreste toata furnizarea si distributia si PPC-ul la fel ,TEL-da cablurile si stalpii la fier vechi si noi vom sta la lumanare si vom manca "barabule" fierte.:-))).

      nici vorba: toate vor creste zilnic ( chiar si in weekend), cu cate 2-3 % non stop, nelimitat :)

      exact ca EAI daca AI! :))))

      recunosc n uam, la volumele tranzactionate ar trebui sa ma lasati doar pe mine sa cumpar vreo 3 zile :)

      ...ma uit la dow jones...e bine?

      ...ma mai uit si la dax. 

      Stii cat erau astea acum o saptamana?

      O sa descarcee sme basculabta pe voi. 

      nu te mai uita ca uite in ce hal ai ajuns

      ai dat in balbaiala 

      Marti s-au tranzactionat +4 milioane actiuni.

      Inteleg ca nu ti-au ajuns mici pe o masea. 

    Vindeti, bosilor, la TLV ca sunt la preluare. Auuuuuu, ce pleasca mi-a cazut in traista intr-o zi de vineri care nu anunta nimic. Luni si marti vreau sa vad TLV sub 34, va rog!!!

    Acum serios, TLV chiar se vinde din panica razboiului? S-a anuntat ceva naspa cu BT si eu nu stiu? 

    1. A fost acum 2 zile sub 34. Dormeai?

      Nu dormeam, dar nu ma interesau, azi cand am vazut ca o iau la vale, au inceput sa imi fie simpatice actiunile TLV. In afara de TLV,, am foarte multe TGN si SNP. Chiar ma gandesc sa vand tot la astea doua si sa ma bag all in pe TLV. Sper sa nu iau teapa secolului :))

      Snp digi si tlv . Decat atat am si le tin cel putin pana in septembrie fiecare din diferite motive dar perioadele se suprapun.

      De ce septembrie?

      Nu te-au interesat nici cind erau 30, pe 5 ianuarie.

      Nu mai gandi. Mergi pe inspiratie. Importanta e senzatia. Ca atunci cind dai, cu putere, in butoane, la pacanele. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb