Abonament gratuit
Videoconferinţa “Energia în priză”Videoconferinţa “Energia în priză”

BVBAproape jumătate din rulaj - dat de tranzacţiile cu acţiunile Banca Transilvania

A. I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Aproape jumătate din rulaj - dat de tranzacţiile cu acţiunile Banca Transilvania

Creşteri pentru indici, în contrast cu scăderile din pieţele internaţionale

Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în creştere, spre deosebire de scăderile din pieţele europene şi cele din Statele Unite, care în primele ore de tranzacţionare îşi continuau declinul început săptămâna trecută.

Indicele compozit BETPlus a avut o creştere de 0,56%, în timp ce indicele BET-XT, ce reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, s-a apreciat cu 0,52%.

Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 55,63 milioane de lei, sub media zilnică a acestui an, de 59,05 milioane de lei, circa 45% din rulaj fiind dat de transferurile cu acţiunile Banca Transilvania (TLV).

Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul zilnic al societăţii,: "În ciuda scăderilor înregistrate de principalii indici europeni, astăzi (n.r. ieri) majoritatea indicilor de la BVB au crescut cu jumătate de procent. Astfel, BET a urcat cu 0,54%, în timp ce indicele BET-NG a înregistrat o stagnare faţă de ziua de ieri (n.r. alaltăieri), -0,02%. După scăderea de ieri (n.r. alaltăieri), valoarea tranzacţionată a revenit la valorile înregistrate în zilele anterioare, atingând nivelul de 11,46 milioane de euro. Din cadrul indicelui BET, acţiunile din sectorul bancar au înregistrat cele mai mari creşteri: BRD - Groupe Societe Generale (BRD), cu +1,94% iar Banca Transilvania, cu +1,48%. La polul opus, cele mai mari scăderi le-au înregistrat acţiunile Sphera Franchise Group (SFG), -1,04%, Alro (ALR), -0,95% şi Electrica (EL), -0,88%".

Acţiunile Banca Transilvania, una dintre cele două companii de la BVB care vor intra în această lună în indicele de pieţe emergente a FTSE Russell, au încheiat şedinţa bursieră la preţul de 2,395 lei, valoarea tranzacţiilor înregistrată cu acţiunile instituţiei de credit ridicându-se la 24,79 milioane de lei.

Titlurile Nuclearelectrica (SNN) au stagnat la preţul de 16,9 lei, pe fondul unui rulaj de 6,47 milioane de lei.

Pe poziţia a treia în topul lichidităţii s-au situat acţiunile Fondul Proprietatea (FP), al căror preţ a urcat cu 0,4%%, la 1,24 lei, în condiţiile unei valori a transferurilor de 3,09 milioane de lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au scăzut cu 0,27%, la preţul de 0,364 lei, pe fondul unui rulaj de 3,07 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" a fost realizată o tranzacţie cu titlurile Prebet (PREB), în valoare de 0,74 milioane de lei, schimbul fiind realizat la preţul unitar de 0,74 lei, cu 14,94% sub referinţa din piaţa "regular".

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a avut un avans de 0,47%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,26%.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Altur" (ALT): +10,00%

2. "Bermas" (BRM): +6,62%

3. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): +3,85%

4. "Electroargeş" (ELGS): +3,26%

5. "Electromagnetica" (ELMA): +3,10%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Prodplast" (PPL): -11,11%

2. "Ropharma" (RPH): -3,39%

3. "Patria Bank" (PBK): -3,15%

4. "Turbomecanica" (TBM): -2,93%

5. "Cemacon" (CEON): -2,39%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

21 Sep. 2020
Euro (EUR)Euro4.8583
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5057
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.2937
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.7976

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Smart City România
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie