BVBCreşteri uşoare pentru indici

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 09 septembrie

Creşteri uşoare pentru indici

Salt de 19,23% pentru acţiunile SIF4, după ce ASF a avizat oferta concurentă a investitorului Ben Madadi la SIF Muntenia, pentru preţul de 1,6 lei Evaluare de 24,1 milioane de lei pentru Adiss, după prima zi la bursă, cu 5,3% sub cea conferită de preţul din plasament

Indicii generali ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri uşoare în şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii, într-un climat internaţional nefavorabil pieţelor de acţiuni.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la bursa noastră, a urcat cu 0,59%, la 1.089,89 de puncte, în timp ce indicele energetic BET-NG s-a apreciat cu 0,19%, până la 792,15 puncte.

Ieri, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat oferta concurentă de cumpărare de acţiuni SIF Muntenia (SIF4) a investitorului Ben Madadi, pentru 55 milioane de titluri SIF4, echivalentul a 7% din societate, la preţul unitar de 1,6 lei. Spre deosebire, oferta societăţii de investiţii financiare ţinteşte răscumpărarea a 20,6 milioane de acţiuni, la preţul de 1,3 lei/titlu.

"Data limită până la care se pot depune spre aprobare amendamentele privind majorarea preţului este 22 septembrie 2021, ora 10:00, dată la care urmează a avea loc la sediul ASF licitaţia privind majorarea preţurilor. Ulterior licitaţiei şi aprobării amendamentului cu privire la majorarea preţului, oferta concurentă cu cel mai mic preţ va fi revocată", se menţionează în decizia Autorităţii.

În urma anunţului Autorităţii, acţiunile SIF Muntenia au avut o creştere puternică, încheind ziua la preţul de 1,55 lei, cu 19,23% peste cel din sesiunea precedentă, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 1,54 milioane de lei.

Referitor la evoluţia de ieri a bursei noastre, Răzvan Stănuţ, ce face parte din echipa casei de brokeraj TradeVille, ne-a transmis: "Indicii Bursei de Valori Bucureşti au înregistrat o evoluţie uşor pozitivă, spre deosebire de evoluţia negativă înregistrată pe principalele burse europene. Indicele BET a câştigat 0,04% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între +0,03% în cazul BET-TR şi +3,28% pentru BET-FI. Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de 12,28 milioane de euro, sub media zilnică de 14,95 milioane de euro înregistrată de la începutul anului.

Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile SIF Muntenia (SIF4), +19,23%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a zilei a fost înregistrată de acţiunile Romgaz (SNG), +1,39%.

Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile Comelf (CMF) cu -9,05%, cu un volum ce depăşeşte media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o acţiunile Teraplast (TRP), -1,37%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, ce au cumulat un rulaj de 10,77 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit din Cluj având un avans de 1,33%, până la 3,05 lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au coborât cu 0,44%, până la 0,45 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 6,27 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a topului valorii tranzacţiilor s-au situat titlurile BRD-Groupe Societe Generale (BRD), cu un rulaj de 5,2 milioane de lei, titlurile băncii încheind şedinţa de ieri la preţul de 18,82 lei, în creştere cu 0,11%.

Acţiunile TeraPlast (TRP) au coborât cu 1,37%, până la preţul de 1,3 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 4,99 milioane de lei.

În piaţa "deal" nu a fost realizată nicio tranzacţie.

În piaţa AeRO, titlurile Adiss, companie de inginerie specializată în domeniul tratării şi epurării apei, au încheiat prima zi de tranzacţionare la preţul de 1,42 lei, cu 5,33% sub cel din plasamentul privat. Faţă de acest preţ, evaluarea bursieră a societăţii se ridică la 24,11 milioane de lei.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,93%, la 2.401 puncte, în timp ce indicele compozit BETPlus a crescut cu 0,04%, până la 1.844,46 puncte.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "SIF Muntenia" (SIF4): +19,23%

2. "Carbochim" (CBC): +14,96%

3. "Promateris" (PPL): +7,44%

4. "Bucovina-Club de Munte" (BCM): +5,85%

5. "Romcab" (MCAB): +5,11%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Comelf" (CMF): -9,05%

2. "Prefab" (PREH): -6,47%

3. "Zentiva" (SCD): -5,11%

4. "Impact Developer & Contractor" (IMP): -2,36%

5. "Romcarbom" (ROCE): -1,86%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

15 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9484
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2646
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6171
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8523
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.4451

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro