Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi pe linie, în ultima sesiune de tranzacţionare a săptămânii trecute, într-un context volatil pe pieţele internaţionale. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale BVB, a avut un declin de 1,72%, la 33.986 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 1,17%, până la 6.370 de puncte
Acţiunile companiilor din sectorul tehnologic şi ale marilor producători de semiconductori înregistraseră joi scăderi puternice, pe fondul îngrijorărilor privind o posibilă încetinire a construcţiei centrelor de date, în urma victoriilor importante obţinute de democraţi în Camera Reprezentanţilor, Senat şi în alegerile pentru funcţiile de guvernator din mai multe state-cheie. Valul masiv de vânzări a provocat celor trei indici bursieri principali din Statele Unite cele mai mari pierderi într-o singură zi din aprilie 2025, conform CNBC.
Vineri, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare americane, indicii erau în creştere, în vreme ce, în Europa, principalele pieţe de acţiuni erau pe minus, în ultima parte a sesiunii.
La Bursa de Valori Bucureşti, valoarea tranzacţiile de vineri s-a ridicat la 117,6 milioane de lei, sub media zilnică a anului, de 210 milioane lei, circa trei sferturi din lichiditate provenind din transferurile cu acţiuni.
În piaţa ”regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, al căror rulaj s-a ridicat la 20,7 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,87%, la preţul unitar de 36,6 de lei.
Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile Premier Energy, care au coborât cu 1,83%, la preţul de 53,6 de lei, în condiţiile unor schimburi de 16,8 milioane de lei.
Acţiunile OMV Petrom s-au dedpreciat cu 2,99%, la preţul de 1,3 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 12,8 milioane de lei.
Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Romgaz, care au coborât cu 3,63%, la preţul de 17,54 de lei, schimburile cu acţiunile producătorului de gaze naturale ridicându-se la 12,2 milioane de lei.
Pe piaţa ”deals” nu a fost înregistrat niciun schimb.
Pe piaţa ETF-urilor, Fondul Deschis de Investiţii ETF BET Patria-Tradeville, ce urmăreste indicele BET al BVB, a cumulat un rulaj de 3,6 milioane de lei, unităţile ETF-ului încheind ziua în scădere cu 0,82%, la 58,12 de lei.
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a coborât cu 0,35%, la 112.279 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al societăţilor energetice şi de utilităţi, a avut un recul de 2,31%, până la 2.660 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a depreciat cu 0,18%, până la 1.015 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. ”Green Tech International” (GREEN): +14,16%
2. ”Prefab” (PREH): +9,18%
3. ”Promateris” (PPL): +7,43%
4. ”Bucur" (BUCV): +6,19%
5. ”Comelf" (CMF): +5,83%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Rompetrol Rafinare” (RRC): -14,90%
2. ”Artego” (ARTE) : -11,92%
3. ”Prebet” (PREB): -8,92%
4. ”Şantierul Naval Orşova” (SNO): -5,74%
5. ”Rompetrol Well Services” (PTR): -5,52%




























































Opinia Cititorului