BVBIndicii au încheiat în teritoriu negativ

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 decembrie 2015

Indicii au încheiat în teritoriu negativ

Opt dintre indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri depreciindu-se, în contextul în care a fost înregistrată o lichiditate mai mică decât în ziua anterioară, de 36,22 milioane de lei (8,04 milioane de euro).

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville, ne-a declarat: "Marea majoritate a indicilor Bursei de Valori Bucureşti au încheiat ziua în teritoriu negativ, pe fondul unui mediu volatil pe pieţele europene şi în prima parte a sesiunii nord-americane generat de apropierea deciziei de politică monetară a Rezervei Federale americane (ieri, ora 21:00, ora României, n.r.). Indicele BET a pierdut 0,98% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -1,06% (BET-NG) şi +0,54% (BET-FI). Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni de pe piaţa reglementată a fost de 7,33 milioane euro, uşor sub media de 7,9 milioane euro înregistrată de la începutul anului".

În ceea ce priveşte evoluţia titlurilor, domnul Dumitrescu a precizat: "Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Rompetrol Well Services S.A. (PTR) cu +14,92% pe fondul celui mai mare volum din ultimele 6 luni, în timp ce din cadrul indicelui BET preţul titlurilor Fondul Proprietatea (FP) a avut cea mai bună evoluţie (+0,51%), în condiţiile în care volumele tranzacţionate au fost uşor peste media ultimei jumătăţi de an. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi acţiunile UZTEL S.A. (UZT) cu -14,23% pe fondul unor volume reduse. Din cadrul indicelui BET cea mai mare scădere a zilei au marcat-o titlurile Romgaz S.A. (SNG, -2,22%), volumele fiind semnificativ peste media ultimelor 6 luni".

Pe piaţa regular, topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Romgaz" (SNG), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 5,8 milioane de lei. Cotaţia SNG a scăzut la 26,4 lei/unitate.

Titlurile "Fondul Proprietatea" (FP) au crescut la 0,795 lei/unitate, în urma unui rulaj de 5,55 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Banca Transilvania" (TLV) de 2,8 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 2,33 lei/unitate, în coborâre cu 2,1%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Electrica" (EL), cu un rulaj de 2,47 milioane de lei. Cotaţia EL a scăzut cu 0,51%, ultimul preţ fiind de 11,7 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost consemnate, în total, trei tranzacţii. Una dintre acestea, de 8,1 milioane lei, a fost realizată cu titluri TLV, la un preţ de 2,38 lei/acţiune, în stagnare.

De asemenea, au fost înregistrate două transferuri cu titluri EL, în valoare de 1,17 milioane de lei.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a scăzut cu 0,9%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,74%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,35%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro